Fara sa aiba pregatire istorica (iar stiintifica nici atat) si netraind (potrivit propriilor declaratii) voluptatea scenariilor catastrofice, Joseph a fost sedus de multimea predictiilor catastrofice pentru 2012 si si-a propus nici mai mult, nici mai putin decat sa ne ajute sa gasim, printr-un atent management global al urgentelor, caile cele mai potrivite de a evita apocalipsa. Autorul nu este lipsit de umor. Iata-l citand, cu mult haz, solutiile internautice de rezolvare a problemei apocalipsei 2012: „Pipeaza marijuana. Construieste o nava spatiala. Muta-te sub pamant. Sinucide-te. Du-te la Vegas. Razbuna-te. Vezi lumea. Vezi-ti de treaba!”. Neascultand, deliberat, acest ultim indemn si fiind sedus de previziunea mayasa (cultura cu cea mai perfectionata stiinta a astronomiei din toate timpurile) potrivit careia „totul se va sfarsi pe 12.12. 2012”, Joseph se apuca sa insire margaritele dezastrului, de la amenintarea biochimica (antrax, sarin, iperita ramasa din Primul Razboi Mondial) pana la pericolele dezintegrarii atomului (aparuta in 2007, cartea trage un semnal de alarma in legatura cu experimentul CERN din 2008 si cu virtualele gauri negre ce ar putea inghiti totul) sau ale proliferarii nanotehnologiei (susceptibila sa provoace „strangelets”, minigauri negre). Urmeaza cataclismele din speta tsunami, explozii solare, cutremure, eruptii vulcanice. Dar, cum scrie insusi Joseph, nu e nevoie ca planeta sa se dezintegreze sau ca locuitorii ei sa piara pentru ca lumea sa ia sfarsit. Sa suflam, deci, in iaurt la unison, fara sa uitam o clipa ca, pana si in aceasta situatie, putem pati ceva la plamani.  n

 

 

 

 

 

Autor a numeroase eseuri, studii (intre care cartea sa de capatai, “Puterea si Masele”), pagini memorialistice si piese de teatru, Elias Canetti a scris un singur roman. Urias, dens, mozaicat si care atarna, metaforic vorbind, cat o biblioteca: “Orbirea” (tradus pe alte meridiane prin “Autodafe” sau “Turnul Babel”, cu egala indreptatire). Lipsit de o unitate aparenta, risipit in numeroase meandre narative, romanul il are ca personaj principal pe sinologul Peter Kien, un savant a carui viata a fost integral dedicata studiului. Apartamentul sau este o imensa biblioteca, alcatuita din 25.000 de volume, printre paginile carora se refugiaza, dar care, in acelasi timp, ridica un zid intre el si lume. Un nou Bartleby, un tip care pare mereu sa spuna “I would prefer not to” si care, tocmai de aceea trece mereu pe langa viata adevarata. Ceea ce nu-i grav, pare sa spuna Canetti, cata vreme reusita in viata este apanajul imbecililor.

 

 

 

 

In vreme ce bandele de baieti din liceele americane rivalizeaza pe toate planurile (uneori chiar violent), fetele sunt excluse din genul acesta de activitati tipic masculine. Cinci fete, cu aprige porniri feministe si sanatoasa educatie in spiritul nediscriminarii, se hotarasc sa-si intemeieze propria banda. Foxfire, cum va fi ea numita, este insa mai mult o confrerie secreta, o societate care se straduieste, incognito, sa repare micile nedreptati din mediul scolar, sa ofere satisfactie victimelor si, in general, celor slabi. La inceput, ele picteaza masina profesorului de matematica, un individ odios care le hartuise sexual, dar ajung sa recurga la gesturi cu semnificatie din ce in ce mai ampla. „Foxfire” a intrunit toate calitatile pentru ecranizare; realizata in 1996, adaptarea a avut-o pe Angelina Jolie in rolul lui Margret „Legs” Sadovsky, cea care a coagulat nazuintele celorlalte fete din Foxfire.