În privinţa izbânzilor din prima arie de preocupări pomenită - cea de critic - se cuvine amintită activitatea sa de cronicar neobosit pentru revistele Contemporanul, Viaţa românească sau Gazeta literară, dar şi aceea de conducător al cenaclului universitar Junimea, calitate în care a lansat nume, devenite de referinţă, ale prozei româneşti contemporane şi în care a alcătuit una dintre cele mai răsunătoare antologii de debut apărute vreodată pe meleagurile noastre: Desant 83. Istoricul literar Crohmălniceanu este, înainte de orice, autorul Istoriei literaturii române dintre cele două războaie, un op capital atât pentru studioşii în litere, cât şi pentru amatorii de excursii intelectuale delectante.

S-ar putea crede, văzând titlul acestui volum (apărut pentru întâia oară în 1994) că Ov.S. (devenit Ovăz sub condeiul maliţios al lui Gh. Grigurcu) a părăsit vremelnic straiele sacerdoţiului critic, spre a-şi verifica sprinteneala de spirit în domeniul beletristicii. Că aceste pagini sunt cât se poate de "literare" e neîndoielnic (mai mult, Ioana Pârvulescu, îngrijitoarea şi prefaţatoarea volumului, îl consideră, fără vreo urmă de ezitare, "cea mai frumoasă carte a celui care a semnat Ov.S. Crohmălniceanu), atâta doar că depănarea memorialistică este una în care criticul nu înţelege să se retragă, practic, niciodată în culise.

Amintirile sale ("deghizate" tocmai pentru că s-au născut din actul exegezei literare) sunt, de fapt, portrete admirabile/ memorabile ale marilor scriitori pe care i-a cunoscut nemijlocit: Camil Petrescu, Tudor Arghezi, Ion Barbu, G. Călinescu, Marin Preda, Paul Celan, Ion Caraion, dar şi mai tinerii desantişti sau optzecişti, de la Mircea Nedelciu la Mircea Cărtărescu. E, dacă vreţi, un alt fel de istorie literară, în care scriitorii nu mai dispar îndărătul operei, în care li se relevă omenescul, firescul, ezitările, fluctuaţiile umorale, bolile şi slăbiciunile trupeşti, mizeriile interioare dar şi, uneori, eroismul convingerilor. Mulţi dintre "marii" literelor româneşti vor fi, cu siguranţă, văzuţi în altă lumină - nu rareori crudă -, după lectura acestei cărţi.

Deşi nu privilegiază anecdotica, cele câteva anecdote pe care Crohmălniceanu le pescuieşte din înspăimântătoarea sa memorie sunt în stare să stârnească râsul în hohote. Vom pomeni una singură, spre a vă stârni pofta de lectură. Îl are ca protagonist pe Arghezi: "Un grup de tineri liberali se răzvrătise împotriva bătrânilor conducători ai partidului şi era pe cale să iniţieze o acţiune disidentă. Anunţaseră că va apărea curând o gazetă a lor, în care cititorii vor găsi zilnic semnătura lui Arghei. I.G. Duca l-a poftit la el pe poet. După ce s-a interesat cum o duce cu sănătatea şi care-i sunt proiectele literare, a abordat chestiunea noii publicaţii: «domnule Arghezi, am auzit că veţi apărea zilnic la gazeta tinerilor noştri.» «Da, a răspuns poetul, sunt băieţi buni, patrioţi!» «Îi cunoaşteţi de mult?» a vrut să ştie Duca. «Bineînţeles, l-a asigurat prompt Arghezi, sunt băieţi buni, patrioţi.» «Şi cât vă plătesc colaborarea?» - a insistat Duca. «Atâta şi atâta» - a precizat Arghezi. «Nu e puţin?» - a îndrăznit Duca. «Da - a convenit interlocutorul său -, dar sunt băieţi buni, patrioţi.» «Domnule Arghezi - a revenit la atac şeful partidului liberal, înscriind ceva pe o hârtie. Treci d-ta cu asta pe la casierie. E de trei ori cât ţi-ar oferi ei un an întreg. Lasă-i în plata Domnului şi vezi-ţi d-ta de literatură.» La această propunere, Arghezi nu stătu nicio clipă pe gânduri. «Aveţi dreptate, răspunse, dă-i în p... mamei lor de lichele», şi întinse mâna după hârtie."

Ov. S. Crohmălniceanu, "Amintiri deghizate", Editura Humanitas, Bucureşti, 2012