Mai putini sunt insa aceia care cunosc cu adevarat semnificatia brandului si inca si mai putini cei care stiu cum se face brandingul. Cel care sustine aceasta este britanicul Wally Olins, el insusi un brand, un guru al identitatii corporatiste, probabil cea mai experimentata autoritate contemporana in domeniul brandingului. Profesor universitar si consultant pentru organizatii mondiale de top, presedinte si cofondator al firmei Saffron Brand Consultants, a scris mai multe carti esentiale in aria brandingului. Intre ele se detaseaza acest Manual, o carte cu idei si metodologii inspirate din experienta autorului la Saffron si la fostele sale locuri de munca (Ogilvy & Mathers, intre altele) si conceput sa sprijine intelegerea adecvata a notiunii de brand. Daca, pana prin anii ’80, brandul se referea la bunurile perisabile din supermarketuri si se adresa consumatorilor, sfera sa s-a largit in zilele noastre; termenul se poate referi atat la corporatie, in totalitatea ei, cat si la produsele si serviciile ei (in acest sens, poate inlocui sau completa termeni precum „identitate”, „imagine” sau „reputatie”). Tot asa, brandingul nu s-a limitat la sfera comertului, pentru ca traim intr-o lume in care ansamblurile de opera, orchestrele, companiile de film si cluburile sportive sunt si ele branduri. „Guggenheim in domeniul artelor sau Manchester United in cel sportiv sunt adevarate branduri globale”, spune Olins. Meritele Manualului sunt claritatea, absenta jargonului profesional si a complicarilor inutile si faptul ca beneficiaza de o organizare a materialului care nu lasa loc niciunei confuzii (1. Ce este brandingul; 2. Cum functioneaza brandingul; 3. Increderea in branding). La sfarsitul majoritatii sectiunilor sunt sugerate idei ce trebuie avute in vedere (asa-numitele „Take away”).

 

 

Julian Fellowes, autorul acestei atat de aclamate carti, este nu doar scriitor, ci si actor si regizor. In 2002 a primit Oscarul pentru cel mai bun sce­nariu („Gosford Park”, in regia lui Robert Altmann). In 2006, regiza el insusi filmul „Separate Lies”. Punctul comun al acestor aventuri artistice sunt micile si marile ticuri si obsesii ale burgheziei/aristocratiei engleze contemporane. Fellowes si-a continuat critica si in 2007, cu romanul „Snobii”, best-seller in Marea Britanie timp de mai multe saptamani, o opera despre care Stephen Fry a rostit o cugetare memorabila: „Acest roman trebuie devorat. El reflecta toate nuantele pe cat de exasperante, pe atat de de seducatoare ale societatii engleze si constituie un regal delicios de vinovat”. Citindu-l, veti avea senzatia ca toate figurile aristocratice descrise traiesc inca in epoca victoriana si ca s-au teleportat in ziua de azi, aducand cu ele toate anacronismele si viciile de perceptie ale unui timp revolut.

 

 

Faptul ca Peter Mayle iubeste Franta nu mai este demult o noutate. A scris „Un an in Provence”, dupa care s-a mutat cu arme, bagaje si familie in regiunea franceza pe care o adora. Au urmat alte trei romane care se invarteau in cerc (de fapt in Hexagon), incercand sa epuizeze tema dragostei fata de tara lui Molière. Nici ultima lui isprava literara, desi iese din forma romanesca si devine un eseu autobiografic sub forma de jurnal gastronomic, nu paraseste spatiul francez. Autorul - un englez cu desavarsire atipic si un gourmet de exceptie - ne poarta de aceasta data din chermeza in paranghelie si din restaurant in han, invatandu-ne sa degustam melcii de Bourgogne, sa cautam cele mai aromate trufe, sa nu ne speriem de carnatii negri, sa intelegem ca broastele sunt nu doar obiect de studiu la orele de anatomie, ci si o reala delicatesa, si, desigur, sa nu ostenim participand la maraton. E vorba de Maratonul vinului din Bordeaux, unde se castiga doar durere de cap (a doua zi) si experienta. Dar ce experienta!