Barack Obama, milionar din drepturile de autor

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 19 aprilie 2010 23 afişări

Presedintele american Barack Obama a castigat anul trecut peste 5,6 milioane de dolari, mai mult decat dublu fata de cele aproape 2,7 milioane din 2008, gratie in special incasarilor din drepturile de autor pentru cele doua carti ale sale.

Salariul stabilit pentru presedintele SUA este de 400.000 de dolari anual (circa 287.000 de euro). In cele primele 345 de zile de mandat, Obama a incasat efectiv 374.460 de dolari, conform declaratiilor fiscale postate de Casa Alba.

Cea mai mare parte din veniturile familiei Obama nu provin insa din salariu, ci din drepturile pentru vanzarea cartilor presedintelui, "Dreams From My Father. A Story of Race and Inheritance" (Visuri de la tatal meu. O poveste despre rasa si mostenire") si "The Audacity of Hope. Thoughts on Reclaiming the American Dream" ("Indrazneste sa speri. Ganduri despre recuperarea visului american"). Acestea i-au adus lui Obama in 2009 venituri de 3,3 milioane de dolari, respectiv 2,3 milioane.

Valoarea declarata de liderul de la Casa Alba include veniturile brute obtinute de presedintele american impreuna cu sotia din diverse surse (salariu, venituri din publicarea de carti si din detinerile de actiuni). Anul trecut, familia Obama a platit taxe si impozite de aproape 1,8 milioane de dolari.

Barack si Michelle Obama au raportat venituri taxabile de circa 1 milion de dolari in 2006 si de 4,2 milioane in 2007. Pentru 2008, cifra a fost de 2,65 milioane, din care taxele platite au \nsemnat 855.000 de dolari.

Presedintele SUA are mare parte din bani investiti in titluri ale Trezoreriei americane si fonduri de obligatiuni. In 2005, familia Obama si-a cumparat la Kenwood, Chicago o vila de aproape 600 mp, sase dormitoare, cu sase bai si crama, pe care a platit 1,65 milioane de dolari.

Raportat la cat incaseaza liderii europeni pentru serviciile aduse tarii, salariul lui Barack Obama se compara cu cel al premierului Irlandei, Brian Cowen, care anul trecut a primit 285.583 euro. In decembrie 2009, Cowen a acceptat insa o scadere cu 14% a salariului, la 228.466 euro, din motive de solidaritate cu populatia afectata de criza.

Salarii mai mici au avut anul trecut presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy, cu 234.000 de euro si cancelarul german Angela Merkel, cu 228.000 de euro.

Pentru comparatie, salariul presedintelui Romaniei, Traian Basescu, a fost anul trecut de 80.261 lei (circa 26.340 dolari, circa 18.900 euro), in crestere de la 76.923 lei in 2008, conform declaratiei de avere postate pe site-ul Presedintiei. Seful statului a raportat, in afara de salariu, sapte conturi bancare in valoare totala de aproximativ 273.000 de dolari, un apartament de 370 mp, o cota-parte de mai putin de o treime dintr-un teren de 174 mp si un teren de 46 mp in Bucuresti.

Dmitri Medvedev, presedintele Rusiei, a avut anul trecut un salariu de 3,3 milioane de ruble (113.774 dolari), sub cel al premierului Vladimir Putin, respectiv 3,9 milioane de ruble (134.000 de dolari), conform The Moscow Times. In cazul lui Medvedev, grosul averii nu vine din salariu, ci din cele 12 conturi bancare in valoare de 119.000 dolari, la care se adauga un apartament de 368 mp in Moscova si 4.700 mp de teren.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
carte,
Barack Obama,
venituri,
impozit
/arta-si-societate/carte/barack-obama-milionar-din-drepturile-de-autor-5952231
5952231
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.