Axul vertebral al cartii lui Cabré (traducere din catalana de Jana Balacciu Matei) este cautarea, incapatanata, la inceput de mileniu III, a adevarului despre invatatorul unui sat adanc divizat intre sustinatorii franchismului si inamicii lui. Invatatorul a ramas in memoria satului ca un monstruos membru al Falangei franchiste, impuscat in 1944 de partizani. O imagine pastrata de putinii martori ai mortii lui cu o obstinatie dusa pana la absurdul sanctificarii lui, in 2001, si pe care va incerca sa o darame o alta invatatoare, care a gasit, intamplator, o lunga epistola a personajului catre presupusa lui fiica.

 

“Vocile lui Pamano” sunt cele ale raului din Pirinei, Pamano, ale memoriei; ele vorbesc despre impactul dictaturii franchiste asupra destinelor oamenilor si ale comunitatilor si mai ales despre nevoia de adevar, despre refuzul falsificarii memoriei istorice. Romanul il poarta pe cititor prin avatarurile Spaniei franchiste, o lume in care ura, dragoste, ticalosie, noblete, hipertrofiate intr-o perioada istorica revelatoare existential, sunt atat de ingemanate, incat recuperarea ei cere un adevarat montaj cinematografic, unde aproape niciun capitol, nici o pagina nu reda o unica perspectiva asupra unui fapt. Intr-un cuvant, un roman scris cu talent si inteligenta artistica, cu incredere in inteligenta si gustul cititorului. Nu degeaba, asa cum aflam de pe coperta

a IV-a, aceasta “carte a Targului de la Frankfurt” din 2007 s-a vandut si se vinde in Germania in zeci de mii de exemplare, iar traducerile ei in mai multe limbi euro­pene au aparut aproape concomitent.