Povestea insulei oamenilor foarte bogaţi şi a regilor şi reginelor. Unde se află insula iubită de cei cu foarte mulţi bani şi ce schimbări vor să facă autorităţile aici - FOTO

Autor: Cristina Roşca Postat la 20 iulie 2021 39230 afişări

Este considerată destinaţia perfectă pentru nunţi (wedding destination). Autorităţile vor să o poziţioneze ca prima insulă elenă devenită destinaţie sustenabilă. Pelicula For Your Eyes Only, din seria Bond, a fost filmată parţial aici. Prinţul Philip al Marii Britanii – soţul Reginei Elisabeta a II-a -, care s-a stins recent din viaţă, s-a născut pe insula din Marea Ionică. Fiul său, prinţul Charles, vine frecvent în vacanţă aici, şi nu se cazează oriunde, ci la vila familiei Rothschild, una dintre cele mai bogate din lume. Şi Emirul Qatarului şi familia Agnelli – de al cărei nume e legat grupul auto Fiat – s-au îndrăgostit de acest loc supranumit „insula grădină” şi şi-au ridicat sau au cumpărat case aici. Unde? În Corfu.

Era cândva în anii ’60 când Regina Frederica a Greciei a organizat pentru capetele încoronate ale lumii o croazieră prin insulele elene. Această călătorie, destinată doar celor cu sânge albastru, a avut o primă oprire în Corfu, una dintre cele mai întinse insule din Marea Ionică. Localnicii, cel puţin unii dintre ei, spun că aşa a devenit insula cunoscută.

Alţii, mai sceptici, pun popularitatea pe seama altor factori, cum ar fi că Prinţul Philip s-a născut aici – la Mon Repos –, deşi de-a lungul vieţii a revenit o singură dată din cauza unor probleme de natură geopolică.

Sunt şi cei care afirmă că Împărăteasa Sissi a păşit pe insulă, s-a îndrăgostit la prima vedere şi şi-a cumpărat o casă aici, la Achilleion, unde să se retragă după moartea a doi dintre cei patru copii ai săi. În plus, aerul umed din Corfu îi făcea bine, ea având probleme la plămâni. După asasinarea sa, casa (de fapt palat) a fost preluată de Kaiserul Wilhelm al II-lea al Germaniei. Astăzi, la mai bine de un secol distanţă, Achilleion este una dintre cele mai vizitate destinaţii din Corfu.

Totuşi, cei mai mulţi spun că de fapt serialul The Durrells - ecranizarea cărţii „Familia mea şi alte animale a lui Gerald Durrell - este cel căruia i se datorează popularitatea acestei insule care atrăgea înainte de pandemie 1,3 milioane de vizitatori străini. Din total, aproape 40% erau britanici, pe când România se găsea mult mai jos în statistici, cu doar câteva mii de turişti.

Apetitul mare al străinilor pentru vacanţe în această insulă atât de verde încât a fost supranumită „insula grădină” a dus la dezvoltarea unei ample infrastructuri turistice, cu un total de 120.000 de camere pentru cazare – mai multe decât în toată România –, pe toate segmentele de preţ, şi cu porturi generoase, ce asigură 10% din toate pontoanele (locurile de acostare pentru bărci) din Grecia. Tot în Corfu acostează şi marile vase de croazieră - nu puţine – care aduc fiecare mii de oameni pentru o vizită de o zi în oraşul-capitală. Iar în aeroportul din apropiere aterizează cursele de tip charter sau de linie care aduc turişti din toată lumea, inclusiv din România, ţară care se află la mai puţin de o oră şi jumătate de zbor direct. Anul acesta, pentru prima dată, companiile aeriene de linie au lansat curse care leagă Bucureştiul de Corfu, însă agenţiile de turism, precum Paralela 45, operează zboruri directe de peste 20 de ani.

Această insulă nu îi atrage doar pe străini, ci şi pe localnicii plecaţi peste graniţă. Spiros Catechis a emigrat acum mai bine de două decenii la New York, unde a lucrat ca economist, printre altele pentru JP Morgan, una dintre cele mai importante bănci de investiţii din lume. În 2000 a cumpărat localul care astăzi poartă numele de Flisvos. A fost întâi cafenea, apoi bistro, iar acum este un restaurant cu acte în regulă şi cu o filosofie de tipul farm to table.

Spiros s-a întors definitiv acasă în 2014 şi se ocupă exclusiv de business. Recunoaşte că New Yorkul l-a învăţat multe. Printre altele, l-a învăţat să gândească rapid şi să execute rapid.

Aşa că, odată întors definitiv în Corfu a reconfigurat Flisvos într-un local care îmbină bucătăria tradiţională elenă cu fine diningul.

„Mizăm pe ideea de farm to table. Oamenii caută produse organice şi experienţe autentice, vedem o localizare a turismului. Într-o perioadă în care turismul de masă îşi pierde din avânt, vizitatorii nu mai vor să meargă la resort, ci unde mănâncă localnicii”, explică antreprenorul care are propria sa grădină de legume.

Printre cele mai importante produse realizate în Corfu se numără vinul, numbolo (o specialitate din carne) şi uleiul de măsline – livezile sunt la tot pasul -, unele licori premium fiind vândute în cele mai scumpe magazine din lume precum Harrods. Toate trebuie încercate, dar mai ales specialităţile pe bază de kumquat (un mic fruct portocaliu) importat din China. Clima prietenoasă a făcut posibil ca acest fruct să crească şi pe insulă, dar localnicii continuă să îl importe şi din Asia dat fiind că au construit o întreagă industrie în jurul lui – de la lichioruri fine, la dulceţuri, bomboane şi nuga – toate aceste specialităţi putând fi încercate în diferite magazine precum Lazaris unde poţi nu doar degusta, dar şi vizita zona de producţie.

Pe insulă pot fi vizitate şi fabrici de ulei de măsline sau de săpun, acestea putând fi un popas între două escapade la plajă, preferabil cândva în mijlocul zilei, când temperatura urcă ameninţător de mult în termometre, iar umiditatea mare face căldura să pară şi mai arzătoare.

Dincolo de zonele de plajă, Corfu sau Kerkyra (numele grecesc) este verde pretutindeni, fiind total diferită de Ciclade, insulele aride şi galben-maronii tot timpul anului. Şi tot la capitolul diferenţe, arhitectura e altfel, la fel şi paleta de culori folosită. Mai exact, casele nu sunt albe cu elemente de decor în diferite nuanţe de albastru şi nici nu sunt joase. Clădirile au câteva etaje şi sunt pictate în diferite tonuri, în special de ocru (de la lutul de pe insulă) şi roşu (de la ţigla ce era sfărâmată şi folosită ulterior).

Arhitectura e influenţată de veneţienii care au controlat insula timp de mai multe sute de ani. În oraşul central – Corfu – ai impresia că, de fapt, ai păşit în Italia, cu străduţele ei înguste, cu rufele întinse la uscat pe sârme ce leagă „ombilical” două blocuri şi cu micile magazine la parter ce vând fructe ori legume atât de îmbietoare că par artificiale.

„Corfu este un oraş italian, dar cu un suflet pur elen”, spune A. Grammenos, ghid de turism în insula cu acelaşi nume. În oraş poţi găsi urme de istorie la orice pas. Şi nu o istorie simplă. După veneţieni, Napoleon a avut şi el şapte ani în care să îşi pună amprenta asupra acestor tărâmuri, înainte să vină britanicii. Turcii şi-au încercat şi ei norocul, dar nu au reuşit să stăpânească aceste pământuri. Istoria a făcut astfel ca aici să se afle unul dintre cele mai puternice oraşe fortificate din Europa. Sau cel puţin aşa spun istoricii din zonă. Mărturie stau cele două fortăreţe – cea veche datează din secolul al şaselea, pe când cea nouă a apărut 1.000 de ani mai tâziu.

În vechea fortăreaţă se află o biserică unde a fost botezat iniţial Prinţul Philip ca ortodox, pentru a se converti ulterior, odată cu mariajul cu Regina Elisabeta a II-a. Tot aici, în 1994, a avut loc întâlnirea dintre fostul preşedinte rus Boris Yeltsin şi liderii europeni, întâlnire menită să întărească legăturile dintre cele două puteri.

Chiar şi numele insulei este legat de cele două fortăreţe amplasate deasupra oraşului pe două dealuri. Corfu provine de la corifei, termen care în limba greacă înseamnă vârf. Astfel, Kerkyra a ajuns să fie cunoscută în toată lumea ca insula vârfurilor, Corfu.

Dar istoria nu a fost mereu blândă cu insula. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial se spune că a fost locul cel mai puternic bombardat din Grecia. Dar şi-a revenit. A renăscut din propria cenuşă.

Corfu păstrează amintirea trecutului, chiar şi unele tradiţii, cum este cea a serenadelor. Dacă băiatul şi fata sunt logodiţi, familia fetei lasă obloanele din lemn deschise. Dacă nu este oficializată relaţia, dar familia aprobă legătura, obloanele sunt întredeschise. Altfel, ele rămân ferm închise, insensibile la orice cântec de dragoste.

Pe străduţele din oraşul Corfu te poţi pierde liniştit o zi întreagă, cu scurte opriri pentru îngheţată sau cafea şi cu pauze prelungite de masă. Restaurantele şi tavernele sunt multe şi diferite. Ai bucătărie fină la Rex, un local deschis în 1932, dar ai preparate tradiţionale la Pergkola tou Sakis.

Pentru un strop de umbră şi răcoare, mai ales în sezonul estival, o vizită la Muzeul de Artă Asiatică poate fi o variantă. Cu 11.000 de artefacte, e singurul muzeu de artă asiatică din Grecia, primele piese fiind donate de un fost ambasador elen la Paris, care îşi construise propria sa colecţie.

O altă oază în inima urbei este Biserica Sfântul Spiridon, o destinaţie în sine pentru pelerinii din toată lumea, chiar şi iarna. Turnul bisericii este cel mai înalt edificiu din Corfu. Mai mult, biserica ce găzduieşte tot corpul sfântului este o adevărată operă de artă, tavanul pictat în stil baroc, fiind similar celor din palatele veneţiene. Doar că ilustrează viaţa şi miracolele realizate de Sfântul Spiridon în 17 icoane diferite.

Credincioşii vin însă mai degrabă pentru moaştele care sunt scoase din biserică de patru ori pe an. Ele pot fi însă vizitate zilnic înăuntru, de unde cei mai mulţi pleacă şi cu o amintire – o bucăţică din cizmele Sfântului. Cizmele se schimbă periodic şi apoi sunt tăiate şi împărţite oamenilor. Legenda spune că an de an talpa acestora se toceşte singură.

După Muntele Athos, Corfu are cele mai multe relicve. De altfel, sunt peste 440 de biserici şi mănăstiri operaţionale pe insulă. Printre cele mai populare se numără Vlacherna şi Paleokastritsa.

Aflată în apropiere de aeroport, Vlacherna este emblematică pentru insulă, şansele fiind să o vezi pe o carte poştală sau pe un pliant de promovare înainte de a o zări în persoană. Dar cu toate acestea, nicio imagine nu spune suficient de multe despre frumuseţea acestei mici biserici albe, aruncată în mijlocul apei şi legată de pământ printr-un pod. Şi după ce ai vizitat-o, parcă tot îţi vine să te aşezi la unul dintre restaurantele din apropiere ca să o admiri.

Paleokastritsa, al doilea lăcaş de cult pus pe lista de „to do” a vizitatorilor din insulă, e total diferită - atât de Vlacherna, cât şi de ce te-ai putea aştepta de la o mănăstire. Curtea e atent îngrijită, pictată toată în alb imaculat, cu flori care mai de care mai spectaculoase la tot pasul. Iar dacă tot acest peisaj nu ar fi fost suficient, cele câteva zeci de pisici care se cuibăresc la umbră conturează o imagine demnă a fi postată pe reţele sociale.

După o vizită la mănăstire, plaja cu acelaşi nume se află la doar câteva minute distanţă. Iar de acolo, opţiunile sunt multiple. Cele mai populare variante sunt însă, o plimbare cu barca la grotele din jur, unde apa capătă culori ireale, iar coralii roz-bombon se văd cu ochiul liber, sau o ascensiune – cu maşina – către Angelokastro, un castel-cetate cocoţat strategic în vârf de deal pentru a avea lumea la picioare. Nicăieri pe insulă nu vezi marea mai fotogenică decât aici. Poate doar la Porto Timoni, mai exact înainte de a ajunge jos la plaje. Doar de sus poţi avea imaginea de ansamblu a celor două golfuri – unul cu apă turcoaz, iar celălalt cu o mare cu irizaţii verzui - separate de o fâşie îngustă de nisip pe care îşi fac loc vizitatorii obosiţi după o coborâre nu tocmai uşoară de vreo 30 de minute. Culmea, coborârea e mai grea decât urcarea.

Porto Timoni este cea mai spectaculoasă plajă de pe insulă, urmată însă îndeaproape de Cape Drastis (un mic golf săpat de mare în calcar) şi de Canal D’Amour, unde se zice că dacă ajungi să înoţi alături persoana iubită, te vei şi căsători cu ea. E şi un fel de avertisment, de tipul ai grijă ce-ţi doreşti. Iar pentru a completa acest careu de aşi, Logas Beach este locul unde trebuie să mergi pentru apus.

Toate aceste plaje se găsesc în zona de nord a insulei, care concentrează o bună parte dintre frumuseţile din Corfu, inclusiv sate tradiţionale precum Afionas sau Old Perithia. Acesta din urmă are însă o poveste aparte, diferenţiindu-se de celelalte 150 de sate de pe insulă, dintre care

52 tradiţionale, adică cu arhitectură specifică.

Old Perithia este un sat părăsit, unde se mai găsesc astăzi 135 de case, opt biserici şi cinci taverne. Doar acestea din urmă sunt funcţionale, alături de un hotel de tip bed & breakfast. Locuitorii de aici au plecat pentru prima dată în anii ’40 a-şi munci grădinile de măslini aflate la câţiva kilometri distanţă. Pentru că drumul era greu, se întorceau doar la final de săptămână, între timp construindu-şi mici locuinţe în livezi. În anii ’70 însă, când turismul a început să se dezvolte, au coborât la mal de apă în weekend pentru a lucra în hoteluri ori restaurante şi a face rost de bani. Iar la Old Perithia nu s-a mai întors nimeni, după cum povesteşte Nikos Cheidaris, proprietarul Ognistra Taverna, una dintre cele cinci taverne din sat, deschise pentru turiştii care vin câteva ore să vadă cum era viaţa pe insulă cândva de mult.

„Dintre cele 135 de case din sat, vreo zece au fost cumpărate de străini, dar nu e suficient. Cred că e nevoie de un investitor mare care să preia câteva zeci de imobile şi să transforme locul într-un proiect turistic integrat”, adaugă el. Până atunci Nikos şi soţia sa îşi aşteaptă turiştii zi de zi în casa familiei unde cei doi gătesc şi servesc la mese. Doar în sezon îşi cheamă şi cei doi copii în ajutor. De regulă, în Grecia, afacerile sunt o chestiune de familie. La restaurantul Tripa – deschis în 1936 de Spryros Anyfantis – cei doi fii ai fondatorului lucrează şi astăzi de zor pentru a-şi primi oaspeţii printre care s-au numărat de-al lungul timpului fostul preşedinte francez Francois Mitterand, actriţa Jane Fonda, omul de afaceri grec Aristotelis Oanssis şi Anthony Quinn, cunoscut printre altele pentru rolul său în filmul Zorba.

Iar dacă v-am amintit de dansul lui Anthony Quinn din film, ei bine la Tripa aveţi şansa să revedeţi astfel de spectacole tradiţionale, o garnitură perfectă pentru o masă copioasă cum doar în Grecia găseşti. Noroc că mai spală marea cea de un albastru ciel caloriile!

5 motive pentru a vizita Corfu

1. Arhitectura e influenţată de veneţienii care au controlat insula timp de mai multe sute de ani. În oraşul central – Corfu – ai impresia că, de fapt, ai păşit în Italia, cu străduţele ei înguste, cu rufele întinse la uscat pe sârme ce leagă „ombilical” două blocuri şi cu micile magazine la parter ce vând fructe ori legume atât de îmbietoare că par artificiale.

2.  În timpul celui de-al Doilea Război Mondial se spune că insula Corfu a fost locul cel mai puternic bombardat din Grecia. Dar şi-a revenit. A renăscut din propria cenuşă.

3. După Muntele Athos, Corfu are cele mai multe relicve. De altfel, sunt peste 440 de biserici şi mănăstiri operaţionale pe insulă. Printre cele mai populare se numără Vlacherna şi Paleokastritsa.

4. Porto Timoni este cea mai spectaculoasă plajă de pe insulă, urmată însă îndeaproape de Cape Drastis (un mic golf săpat de mare în calcar) şi de CanalD’Amour, unde se zice că dacă ajungi să înoţi alături persoana iubită, te vei şi căsători cu ea. Logas Beach este locul unde trebuie să mergi pentru apus.

5. Old Perithia este un sat părăsit, unde se mai găsesc astăzi 135 de case, opt biserici şi cinci taverne. Doar acestea din urmă sunt funcţionale.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.