Inceput de iarna fierbinte

Postat la 27 noiembrie 2007 1 afişăre

Loviti de criza financiara internationala, strainii ce au speculat ani buni profitul unor dobanzi ridicate si al unei monede nationale in apreciere aproape continua isi retrag banii din Romania. Leul a pierdut in ultimele patru luni aproape 15% din valoare, dand senzatia ca nimic nu-l va mai putea opri din cadere.

As sfatui din nou populatia sa isi pastreze economiile si sa se imprumute in lei, avand in vedere ca si in perioada urmatoare vor exista variatii de curs greu predictibile“, spunea guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu, in cadrul seminarului EU-COFILE, organizat saptamana trecuta de BNR, Asociatia Romana a Bancilor si Alpha Bank. Aflata din iulie pe un trend constant descendent, evolutia leului a produs totusi un adevarat soc saptamana trecuta, sarind rapid atat peste pragul de 3,5 cat si peste cel de 3,6 lei pentru un euro. Fata de minimul inregistrat in luna iulie, de 3,1 lei/euro, deprecierea a ajuns la peste 15%, doar in noiembrie leul pierzand circa 10% din valoare. Importante fonduri de investitii, ce au intrat pe piata romaneasca si care au stat pana acum pe depozite in lei (cu randamente peste media altor tari din regiune) au decis sa iasa din piata. Vanzand lei si cumparand euro pentru a-si inchide pozitiile, efectul pe care l-au produs nici nu ar fi avut cum sa fie altul decat o depreciere a monedei nationale. Ca strainii nu mai au apetit pentru riscul pietei e, de altfel, destul de evident din criza pietei de capital, intrata in aceasta toamna intr-un neasteptat picaj.

Ce alte socuri ar mai putea produce investitorii speculativi care mai au inca pozitii deschise pe Romania? O mare parte din cei ce ar putea sa plece au facut-o deja, spun cei ce observa aceste piete; mai putin de jumatate din cele trei miliarde de euro - suma la care au fost estimate in trecut fondurile speculative de pe piata - mai sunt probabil inca aici. Sau cel putin asa ar parea la o prima vedere, pentru ca instrumentele financiare sofisticate, in care acestia se pot replia, pot sa creeze inca surprize. Cand vine vorba despre motivele ce au produs un astfel de exod, generand deprecierea de acum, nuantele difera. „Deprecierea leului ar fi inceput oricum in aceasta toamna, chiar fara aparitia crizei financiare externe“, este de parere Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR. La acelasi seminar, el comenta ca nivelul cursului atins in iulie era nesustenabil si ar fi aparut oricum o tendinta naturala spre echilibrare. Prin prisma acestui punct de vedere, deprecierea leului are la baza aproape exclusiv cauze interne, respectiv dezechilibrele macroeconomice din ce in ce mai vizibile. Seful BNR pare insa a avea o alta opinie. Desi Romania va evita impactul direct al crizei de pe piata creditelor din Statele Unite, „se constata deja aparitia efectelor indirecte“, declara recent Mugur Isarescu intr-un interviu acordat in Africa de Sud. „Ar putea fi afectate increderea si perceptia participantilor pe piata“, nominaliza Isarescu unul dintre efecte, alaturi de dificultatea sporita de a mai asigura finantarea deficitului de cont curent.

Speculatiile privind masurile pe care le va intreprinde banca centrala nu au intarziat sa apara. Mai ales ca, in acelasi interviu acordat in Africa de Sud, guvernatorul BNR lasa loc sa se intrevada o posibila interventie directa a bancii centrale pentru a calma deprecierea monedei nationale. „Incercam sa intervenim cat mai putin si cat mai rar cu putinta, dar suntem pregatiti pentru orice interventie, fara un anunt clar si fara comentarii in acest sens“, spunea el cu aceasta ocazie. Declaratie pe care in cadrul seminarului de saptamana trecuta si-a reinnoit-o, explicand ca banca centrala a procedat in acelasi fel si in lunile de vara (pentru a stopa, la vremea respectiva, o apreciere nesustenabila a leului) si la fel va proceda „si in perioadele urmatoare“. Regimul de flotare controlata a cursului, adoptat de banca centrala, ii permite acesteia sa opereze interventii pe piata valutara atunci cand in acest fel poate calma (sau inversa) o evolutie considerata periculoasa.

O interventie a bancii centrale exact atunci cand este este mai mult asteptata in piata nu este insa o solutie prea fericita. Simplist, o astfel de miscare nu ar face decat sa valideze asteptarile jucatorilor, usurandu-le acestora iesirea de pe piata la cursurile (macar pe aproape) dorite. In tabloul actual, lipsa unei reactii din partea bancii centrale poate pune insa si mai multa presiune pe moneda nationala. Arsenalul pe care BNR l-ar avea disponibil pentru reglarea cursului de schimb este insa mai larg. Secarea pietei valutare de leii in exces (printr-o sterilizare puternica) ar avea acelasi efect, calmarea caderii monedei nationale. Iar o alta crestere a dobanzii de politica monetara (si deci a randamentelor la care strainii si-ar putea plasa banii pe piata romaneasca) poate atrage din nou interesul fondurilor pentru piata romaneasca.

Fiindca, fara a urmari un obiectiv de curs, pentru banca centrala deprecierea puternica a leului implica, de la un punct incolo, un efect negativ pe teatrul de lupta al inflatiei - tinta sa cea dintai. Iar dupa declaratiile guvernatorului BNR, intr-o economie mica si deschisa, ca a Romaniei, fluctuatiile mari de curs pot genera probleme serioase si la nivelul inflatiei, si la nivel de crestere economica. Intr-un asemenea context pomenea guvernatorul de „unele dezbateri“ in Consiliul de administratie al BNR in privinta mentinerii regimului de flotare controlata a leului. Deocamdata insa, bancii centrale ii raman destule instrumente la dispozitie ca sa nu fie nevoita sa ajunga la o modificare radicala a politicii monetare.

Urmărește Business Magazin

/analize/servicii-financiare/inceput-de-iarna-fierbinte-1063762
1063762
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.