Când au apărut primii bani de hârtie din lume şi când au apărut şi în România

Autor: Răzvan Botea Postat la 06 octombrie 2023 362 afişări

Când au apărut primii bani de hârtie din lume şi când au apărut şi în România

Acum aproape 150 de ani, Principatele Române făceau un pas critic, de la circulaţia exclusivă a monedelor la primele bancnote. Sistemul bancar şi sistemul  monetar erau abia la început şi liderii vremii, guvernul Brătianu, îşi puneau două probleme serioase: va avea populaţia încredere într-o bucată de hârtie? Tipărirea de bani va duce la inflaţie? Nevoia A fost însă mai puternică decât temerile, pentru că România avea un deficit bugetar uriaş la acea vreme şi avea nevoie să finanţeze Războiul de Independenţă, adică participarea din acei ani la războiul ruso-turc, de partea Imperiului Rus. Aşa au intrat în scenă primii lei din hârtie.

Banii n-au valoare, ci cantitatea de bunuri pe care o poţi cumpără cu ei. Până nu de mult, valoarea monedelor naţionale era garantată de o cantitate de aur sau alte metale preţioase pe care băncile o deţineau. Acum însă, valoarea monedei este garantată de băncile centrale. Banii sunt, probabil, cea mai utilă invenţie fără valoare.

Prin România au circulat mult timp monede străine, înainte ca Petru Muşat să bată prima monedă proprie undeva în secolul al XIV-lea. Deşi mai mulţi domnitori au bătut monede, în continuare au circulat în paralel şi monede străine. Banii din hârtie sunt documentaţi prima dată încă din China Dinastiei Ming (1368-1644). În spaţiul românesc, şi-au făcut apariţie undeva la finalul secolului al XIX-lea.

În primăvara anului 1877, finanţele României erau la pământ, povestesc istoricii care au expus la Muzeul Naţional de Istoria României (MNIR) câteva dintre primele bancnote care au fost emise pe spaţiul actualei Românii. Cu un an înainte, guvernul României înregistrase un deficit bugetar de 35,3 mil. lei, o sumă uriaşă, având în vedere că veniturile la bugetul de stat, obţinute în cea mai mare parte din „capitaţie”, adică efectiv impozit pe cap de locuitor, erau de 3-40 mil. lei. 

„În Balcani, creştinii se războiau cu otomanii, iar armata Imperiului Rus - cu care România avea semnată o convenţie militară - trecea spre sudul Dunării, ducând la instalarea de facto a stării de război între România şi Poartă. Războiul care se întrezărea aducea cheltuieli uriaşe pentru finanţele firave ale ţării. În acest context, în vederea acoperirii nevoilor financiare urgente, guvernul Brătianu a adus în atenţia Parlamentului de la acea vreme un proiect privind emisiunea de hârtie-monedă, destul de asemănător cu un proiect respins de Adunarea Constituantă în 1866”, povestesc istoricii de la MNIR.

O lună şi zece zile au durat dezbaterile în cele două camere ale puterii  legislative de la acea vreme. Adversarii proiectului vorbeau despre creşterea preţurilor ca urmare a tipăririi de bani.

După un prim vot, indecis, discuţiile asupra proiectului au fost reluate. Pe 16 iunie a fost aprobat de Senat şi pe 19 iunie proiectul a trecut şi de  Adunarea Deputaţilor. Legea nr. 1.368 pentru emiterea de bilete ipotecare în sumă de 30 milioane lei a fost promulgată pe 22 iunie şi publicată în Monitorul Oficial nr. 132 din 24 iunie 1877.

„Legea prevedea emiterea unor cupiuri de 5, 10, 20, 50, 100 şi 500 de lei, cu o valoare totală de 30 de milioane de lei (aproape egalând valoarea monedelor româneşti emise în intervalul 1867-1876), fabricarea acestora fiind făcută în condiţii similare cu cea a biletelor de bancă, sub controlul Ministerului de Finanţe. Biletele erau la purtător, cu un curs obligatoriu, fiind primite la par de toate casele publice, cum era şi moneda metalică, ele fiind garantate prin proprietăţi rurale ale statului, evaluate la o valoare dublă”, mai explică istoricii de la MNIR.

Banca Naţională a României încă nu exista, aşa că managementul operaţiunilor specifice a fost încredinţat unui consiliu special al biletelor ipotecare, compus din şase membri, printre care şi ministrul finanţelor, Ion Câmpineanu în acel moment, care prezida lucrările. Pentru cheltuielile legate de emiterea biletelor era prevăzută suma de 100.000 de lei, care se va dovedi insuficientă, fiind cheltuiţi, după unele surse, spre 300.000 de lei.

„Comitetul hotărâse ca fabricarea bancnotelor să se facă la Banca Franţei, instituţie cu experienţă şi reputaţie în domeniu, de fabricarea hârtiei, desen şi gravură urmând să se ocupe artişti şi furnizori agreaţi de aceasta.”

S-a stabilit ca bancnotele să aibă imprimate data de 2 iunie 1877, adică momentul în care s-a publicat legea. Ca filigran s-a stabilit profilul împăratului Traian, la acea vreme România încercând să îşi afirme cât mai puternic latinitatea, origine care oferea nobleţe. Pentru bancnotele 100 şi 500 de lei a fost adoptat un al doilea filigran cu profilul unei femei, care simboliza România.

„De remarcat faptul că graficienii francezi au avut la bază mo­dele inspirate din viaţa pictorului Nicolae Grigorescu (1838-1907) - renumit şi pentru tablourile cu tematica Războiului de Independenţă -, acestea rămânând iconografia de bază pentru majoritatea bancnotelor româneşti până în 1947.”

Astăzi bancnotele sunt semnate de guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, şi de casierul central, dar la început banii de hârtie purtau patru semnături: a ministrului de finanţe, a doi membri ai Comitetului biletelor ipotecare (primele bancnote – n. red.) şi una a casierului central al tezaurului.

Astfel, între 13 iunie 1878 şi octombrie 1879 au fost puse în circulaţie bilete ipotecare în valoare de 26,3 mil. lei şi rezerve pentru toate acestea, pentru înlocuirea lor în caz de uzură.

„Deşi au fost masiv retrase după introducerea pe piaţă a bancnotelor emise de Banca Naţională, biletele ipotecare au fost scoase definitiv din circulaţie în anul 1889, iar cele cu supratipar (rămase la populaţie într-un număr infim) au figurat ca fiind în circulaţie până în 1940”, mai notează istoricii care au amplasat mica expoziţie de la Muzeul Naţional de Istorie.

Cu toate că, practic, prima tipărire de bancnote a avut ca scop finanţarea Războiului de Independenţă şi acoperirea nevoilor buge­tare pe termen scurt, din cauza întârzierilor legate de procesele de design, producţie şi transport, într-un final tipărirea bancnotelor nu şi-a atins scopul.

„Însă, în ciuda afirmaţiilor oponenţilor introducerii lor din 1877, biletele ipotecare au fost acceptate cu încredere de populaţie şi nu au dus la o inflaţie galopantă. Mai mult, introducerea lor a constituit un prim pas care a dus la o veritabilă explozie a utilizării bancnotelor în România.”  

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.