La vârsta la care alţii habar nu au ce sa facă în viaţă, doi tineri români au deja propria lor afacere şi fac mii de euro

Autor: Alina-Elena Vasiliu Postat la 02 decembrie 2021 7411 afişări

Pe la 20 de ani, cei mai mulţi au făcut cunoştinţă cu facultatea sau au intrat deja în câmpul muncii. Sau le-au făcut pe ambele, dar într-un mod cu totul personal. Este şi cazul lui Dinu-Cristian Roşca şi Iustin Marian Mitrea care, la 18, respectiv 20 de ani, au decis să devină propriii lor profesori de afaceri luând calea antreprenoriatului. Au început cu Mr. Smuti, un concept conturat în jurul ideii de smoothie bowl, pentru aceia care au nevoie de gustări la îndemână şi gata în doi timpi şi trei mişcări.

Mr. Smuti a fost fondat încă de la început pe ideea de a oferi produse sănătoase şi gustoase în regim «fast food», adică foarte rapid şi foarte uşor de preparat. Produsul-vedetă şi cel cu care am început totul a fost smoothie bowlul, un preparat din fructe congelate şi proaspete, combinat cu granola, un mix de seminţe şi nuci”, povesteşte Dinu Roşca.

Poate părea ceva sofisticat, dar cei doi tineri din Bucureşti au vrut să-şi transforme ideea într-un concept simplificat, pe înţelesul tuturor, aşa că folosesc ingrediente cu care aproape oricine este familiar – căpşuni, zmeură, mango, caju, alune de pădure. Reţetele au fost concepute chiar de ei, de la zero, după numeroase încercări, unele reuşite, altele... nu.

„Pe lângă conceptul de «healthy lifestyle», pentru noi a fost şi o dorinţă de a încerca, în primul rând, să fim antreprenori de la o vârstă fragedă. Ne dorim să inspirăm şi alţi tineri să se informeze mai mult cu privire la antreprenoriat şi apoi chiar să aibă curajul să-şi pună ideile şi visurile în practică.”

Dinu este elev în clasa a douăsprezecea la Colegiul Naţional de Informatică Tudor Vianu din Bucureşti şi a urmat până acum câteva cursuri de business. Spune că are în vizor mulţi antreprenori pe care îi urmăreşte şi de la care se inspiră. Iustin, la rândul său, este student la Universitatea din Bucureşti, unde învaţă despre administrarea afacerilor. Cu atât de mult entuziasm la purtător, obiectivele celor doi tineri sunt mari.


Preţurile sunt cuprinse între 19 lei – budinca de chia, şi 30 de lei – smoothie bowlul cu proteină vegană.


„Planurile noastre pentru anul viitor sunt pentru dezvoltarea afacerii în noi direcţii. Vrem ca brandul Mr. Smuti să fie prezent în cât mai multe locuri. De asemenea, ne orientăm astfel încât să creăm noi legături şi colaborări.”

Brandul Mr. Smuti stă în prezent pe un spaţiu aflat pe bulevardul Ficusului din Bucureşti, în clădirea INAV din zona Băneasa. Acolo sunt produse şi vândute smoothie-urile cu care Dinu-Cristian Roşca şi Iustin Marian Mitrea şi-au propus să atingă o cifră de afaceri de 40.000 de euro până la finalul acestui an.

„Produsele pe care le avem acum sunt smoothie bowls, budinca de chia şi recent am introdus şi pachete detox, care conţin, la rândul lor, smoothie-uri. Preţurile sunt cuprinse între 19 lei – budinca de chia, şi 30 de lei – smoothie bowlul cu proteină vegană.”

Pe la Mr. Smuti trec în general oamenii care apreciază mâncarea sănătoasă şi care vor să alterneze gustările clasice cu unele ceva mai altfel. Din gama de bowls, au de ales între choco bowl (cu alune, cacao, banană), sunrise bowl (mango, banană, miere), green bowl (spanac, ananas, avocado), acai bowl (căpşuni, zmeură, banană, pudră de acai), avo bowl (avocado, ananas, banană), dream bowl (ananas, mango, banană) sau kiss bowl (căpşuni, zmeură, banană).

Dinu este elev în clasa a douăsprezecea la Colegiul Naţional de Informatică Tudor Vianu din Bucureşti şi a urmat până acum câteva cursuri de business. Iustin, la rândul său, este student la Universitatea din Bucureşti, unde învaţă despre administrarea afacerilor.



Cinci idei de afaceri de la zero

Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

Crearium – brand de terarii (jud. Cluj)

Fondatoare: Alexandra Damian

Investiţie iniţială: 3.000 de euro

Prezenţă: online


Mara and Tom – site de jucării (Bucureşti)

Fondatoare: Iulia Mizgan

Investiţie iniţială: 20.000 de euro

Prezenţă: online

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.