Warner Bros a anunţat data la care filmul „Matrix 4” va fi lansat

Autor: Bogdan Nicolai Postat la 12 decembrie 2019 101 afişări

Warner Bros a anunţat că filmul "Matrix 4" va fi lansat pe 21 mai 2021, în aceeaşi perioadă în care va apărea pe marile ecrane şi "John Wick: Chapter 4/ John Wick 4", în care tot Keanu Reeves va fi protagonist, arată The Hollywood Reporter.

Warner Bros. a stabilit data lansării filmului "Matrix 4" pe 21 mai 2021. Continuarea "Matrix" va apărea în perioada în care va fi lansat şi "John Wick 4/ John Wick: Chapter 4", producţie care ajunge în cinematografe în iunie 2021 şi în care tot Keanu Reeves va fi protagonist.

Următorul "Matrix" va fi regizat de Lana Wachowski, cocreatoarea seriei. Filmul îi va avea în rolurile principale şi pe Yahya Abdul-Mateen II, Carrie-Anne Moss, Neil Patrick Harris şi pe Jada Pinkett Smith.

Lansat în 1999, primul film din franciza "Matrix" aduce în scenă un programator anonim, Thomas A. Anderson, interpretat de Keanu Reeves, care, noaptea, devine Neo, alesul care va salva omenirea. Un mic grup din rezistenţă, condus de Morpheus, jucat de Laurence Fishburne, îl va ajuta în misiunea lui. Împreună, ei vor declanşa o luptă împotriva Matrix-ului şi a teribililor săi agenţi.

Filmul scris şi regizat de surorile Lilly şi Lana Wachowski a marcat revenirea încununată de succes a actorului Keanu Reeves, care, după "Speed", de Jan de Bont, din 1994, se îndepărtase de succesul de odinioară.

Cu această ocazie, cei de la Warner au anunţat şi lansarea filmului "Flash", care va apărea pe marile ecrane pe 1 iulie 2022.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
matrix,
john wick,
keanu reeves

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.