VREMEA se încălzeşte. Prognoza meteo pentru joi şi vineri

Autor: Bogdan Enache Postat la 08 aprilie 2015 42 afişări

Vremea se încălzeşte în următoarele două zile, îndeosebi în vestul şi sud-vestul ţării, în timp ce joi dimineaţa sunt posibile ploi scurte şi slabe cantitativ în sud şi sud-est, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

VREMEA ÎN ŢARĂ, joi, 9 aprilie

Vremea va fi predominant frumoasă, iar valorile termice diurne vor marca o creştere faţă de ziua anterioară îndeosebi în vest şi sud-vest. Cerul va fi mai mult senin, exceptând prima parte a zilei când, în regiunile sudice şi sud-estice, vor fi înnorări şi izolat se vor semnala ploi slabe. La munte, mai ales pe creste trecător va fulgui. Vântul va prezenta intensificări în prima parte a intervalului în majoritatea zonelor, cu viteze mai mari în est, sud-est şi la munte, unde la rafală va depăşi temporar 55...60 km/h, apoi va diminua treptat în intensitate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 şi 18 grade, iar cele minime se vor încadra între -7 grade în depresiuni şi 8 grade în Dealurile de Vest. Pe arii restrânse se va forma brumă.

VREMEA ÎN ŢARĂ, vineri, 10 aprilie

Vremea va fi frumoasă şi va continua să se încălzească, regimul termic devenind apropiat de cel normal pentru această dată. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 11 grade în estul Transilvaniei şi 19 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime se vor încadra între -3 şi 8 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, spre -6 grade. Spre sfârşitul intervalului, pe arii restrânse se va semnala brumă, iar izolat vor fi condiţii de ceaţă.

Joi, la Bucureşti, vremea va fi în general frumoasă şi va continua să se încălzească uşor faţă de ziua anterioară. Cerul va avea unele înnorări dimineaţa, când trecător vor fi posibile ploi slabe, apoi va deveni mai mult senin. Vântul va prezenta intensificări în prima parte a intervalului, apoi va diminua treptat în intensitate. Temperatura maximă va fi de 14...15 grade, iar cea minimă de 1...3 grade.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/vremea-se-incalzeste-prognoza-meteo-pentru-joi-si-vineri-14113041
14113041
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.