Vreme deosebit de rece până vineri. Sunt prognozate ninsori la munte

Autor: Laura Buciu Postat la 13 aprilie 2021 48 afişări

Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis, marţi, o avertizare de vreme rea valabilă în toată ţara. Temperaturile scad, vor fi intensificări ale vântului, iar la munte sunt anunţate ninsori şi lapoviţă.

Vreme deosebit de rece până vineri. Sunt prognozate ninsori la munte

Informarea de vreme rea emisă de ANM este valabilă de marţi, de la ora 16.00 până vineri, la ora 10.00.

În acest interval, în toată ţara vor fi precipitaţii moderate cantitativ - local 15 - 25 l/mp şi izolat, îndeosebi în nord-vest şi centru, 30 - 40 l/mp. Din după-amiaza zilei de marţi şi până în seara zilei de miercuri, vor fi mai ales averse de ploaie, izolat însoţite de descărcări electrice.

În Transilvania şi în Maramureş vor fi ploi, dar şi perioade cu lapoviţă şi ninsoare (cu precădere în noaptea de miercuri spre joi şi în cea de joi spre vineri) pe alocuri şi temporar cu depunere de strat de zăpadă. Trecător, precipitaţii mixte se vor semnala şi în zonele deluroase din restul teritoriului.

La munte treptat vor predomina ninsorile, se va depune strat de zăpadă local consistent şi în special la altitudini de peste 1500 de metri în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, rafalele vor depăşi 70 - 80 km/h şi va fi viscol.

Intensificări temporare ale vântului, cu viteze în general de 45 - 55 km/h, vor fi în majoritatea regiunilor, îndeosebi în sud şi sud-est, cu până la 60 - 65 km/h în Oltenia, amplificând senzaţia de rece.

Valorile termice diurne ce se vor înregistra miercuri şi joi vor caracteriza o vreme deosebit de rece pentru mijlocul lunii aprilie.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
vreme,
frig,
prognoză

ALEPH STORY: Ponderea contractelor de muncă plătite cu salariul minim a crescut de la 7,5% în 2011 la 31,5% în 2019. O discuţie cu Adelina Mihai, jurnalist şi Dan Pavel, editor-prezentator ŞTIU

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.