Vladimir Putin şi Recep Erdogan au discutat despre cooperarea economică şi despre situaţia din Siria

Autor: Andrei Ionascu Postat la 22 octombrie 2017 138 afişări

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său turc Recep Tayyip Erdogan au discutat telefonic, sâmbătă, despre dezvoltarea cooperării economice şi despre situaţia din Siria, a anunţat Kremlinul, relatează site-ul agenţiei Tass.

"În timpul unui schimb detaliat de opinii cu privire la problema siriană, cele două părţi au oferit o evaluare încurajatoare a eforturilor comune în cadrul procesului de la Astana, care au putut fi observate în crearea zonelor de siguranţă din Siria. Aceştia au discutat perspectivele celei de-a şaptea reuniuni pe tema Siriei, la Astana, la sfârşitul acestei luni şi au menţionat aspectele practice legate de o coordonare ulterioară a eforturilor de soluţionare a situaţiei din Siria", potrivit serviciului de presă de la Moscova.

În urma discuţiilor din capitala Kazahstanului la 4 mai, Rusia, Turcia şi Iran au semnat un acord pentru crearea unor zone de siguranţă în în provincia siriană Idlib (nord-vest), în nordul oraşului Homs, în Ghouta de Est şi în sudul Siriei. Observatori din aceste state au rolul de a preveni confruntările între regimul sirian şi forţele opoziţiei.

În acelaşi timp, Putin şi Erdogan şi-au exprimat satisfacţia faţă de ritmul actual de dezvoltare a cooperării ruso-turce în diferite domenii şi au stabilit să reia discuţiile în perioada următoare.

"Cei doi au subliniat implementarea cu succes a acordurilor convenite la summitul din 28 septembrie de la Ankara, inclusiv cele privind comerţul bilateral. În ansamblu, conversaţia a fost marcată de o atmosferă fructuoasă şi de afaceri, vizând şi extinderea cooperării privind agendele bilaterale şi regionale", se mai arată în comunicatul Kremlinului.

Volumul schimburilor comerciale între Turcia şi Rusia a crescut cu 21,7 la sută în primele opt luni ale anului 2017, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PUTIN,
ERDOGAN,
SIRIA

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.