Vladimir Putin îndeamnă la evitarea unor "revoluţii colorate" în Rusia

Autor: Anna Primac Postat la 21 noiembrie 2014 35 afişări

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat joi că Rusia trebuie să ţină cont de lecţiile învăţate de alte state şi să nu permită izbucnirea unor "revoluţii colorate" pe teritoriul său, relatează agenţia Tass, în pagina electronică.

"În prezent, extremismul este folosit ca instrument geopolitic. Observăm că aşa-numitele «revoluţii colorate» au consecinţe tragice, provoacă suferinţe altor popoare, victime ale unor experimente iniţiate din exterior", a declarat Putin, în cursul unei şedinţe a Consiliului de Securitate al Rusiei.

"Aceasta este o lecţie pentru noi. Trebuie să facem tot posibilul pentru ca aşa ceva să nu se întâmple niciodată în Rusia", a subliniat Putin.

În opinia preşedintelui rus, promovarea ideilor extremiste într-o ţară multinaţională ca Rusia va avea consecinţe grave.

El a avertizat că "provocarea unor conflicte interconfesionale şi îndemnurile la răsturnatea ordinii existente sunt manifestări extremiste".

Totodată, Putin a subliniat că lupta contra extremismului nu are scopul de a limita libertatea de gândire.

"Acţiunile autorităţilor ruse împotriva extremismului nu constituie o luptă contra opoziţiei", a afirmat liderul de la Kremlin.

"Ţara noastră este liberă şi democratică, iar cetăţenii ei au dreptul la opinie proprie", a adăugat el.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
RUSIA,
PUTIN,
REVOLUŢIE

Citeşte pe comedymall.ro

/actualitate/vladimir-putin-indeamna-la-evitarea-unor-revolutii-colorate-in-rusia-13611670
13611670
comments powered by Disqus
Cum îşi reinventează afacerile micii antreprenori români? Cum îşi reinventează afacerile micii antreprenori români?

Reinventaţi de pandemie Ţi-ai pus toate economiile la bătaie. Ţi-ai vândut, poate, apartamentul sau motocicleta şi ai investit banii într-o afacere. Nu acum, ci în urmă cu câţiva ani. Totul a mers bine. Ai crescut, uşor-uşor, cu paşi mici, dar ai ajuns la profit, iar acum businessul îţi e suficient să trăieşti fără a avea nevoie şi de un job. Ţi-ai îndeplinit visul. Până când, într-o zi pe care nici tu, nici altcineva nu putea s-o prevadă, totul se prăbuşeşte. Totul se închide. Marfa ta, serviciile tale nu-şi mai găsesc acum clienţii. Totul e captiv în izolare, publicul tău ţintă nu mai există, iar dacă există, îşi drămuieşte cu grijă banii pentru o potenţială criză care se prevesteşte.

vezi continuarea
ZF.ro
Măsuri drastice în piaţa muncii. Cum se schimbă contractele de muncă din cauza crizei Măsuri drastice în piaţa muncii. Cum se schimbă contractele de muncă din cauza crizei
Vom ajunge să dăm şi noi ture prin cimitir. Cimitirul economic va fi plin de morţi care nu vor supravieţui crizei
Mediafax
Decesul numărul 79 a fost anunţat cu 4 zile mai târziu: explicaţia oficială e uluitoare Decesul numărul 79 a fost anunţat cu 4 zile mai târziu: explicaţia oficială e uluitoare
VIDEO | Imaginile zilei în România: s-au aşezat în genunchi, pe stradă, şi s-au rugat să scape de coronavirus. Totul a fost transmis pe Facebook, iar poliţia a intervenit imediat
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel” Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel”
Demisie „fulger”. Un medic chirurg va conduce Ministerul Sănătăţii. Cine este Nelu Tătaru, propus să preia funcţia după plecarea lui Costache
MonitorulSiguranteiCetateanului
O zi din viata militarilor SMURD, eroi in plina epidemie:  "Tati, ai grija de tine, sa nu vii bolnav acasa!" O zi din viata militarilor SMURD, eroi in plina epidemie: "Tati, ai grija de tine, sa nu vii bolnav acasa!"
Jurnal de pandemie. Prof. Dr. Olga Simionescu: As pune corturi mari la granita si as tine acolo lumea in carantina

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.