USR Diaspora cere demisia lui Niculae Bădălău din Parlament

Autor: Ana Petrescu Postat la 02 decembrie 2019 63 afişări

Reprezentanţii USR Diaspora au catalogat ca „incalificabile” afirmaţiile lui Niculae Bădălău la adresa românilor din străinătate şi solicită demisia acestuia din funcţia de senator al PSD.

„În spiritul PSD, senatorul Nicolae Bădălău recidivează cu un derapaj incalificabil la adresa milioanelor de români din Diaspora. Dacă în 2018 fostul ministru al Economiei (!) trimitea dezinhibat, de la o nuntă, insulte la adresa diasporenilor care îşi anunţau participarea la protestul din Piaţa Victoriei, iată că în 2019 Bădălău revine şi persistă. De la înălţimea funcţiei publice şi a propriului nas, Bădălău jigneşte românii despre hotare, lansând comentarii grobiene şi misogine faţă de cei care au încurcat socotelile PSD de la alegerile prezidenţiale”, au transmis reprezentanţii USR Diaspora, într-un comunicat de presă remis, luni, MEDIAFAX.

Sursa citată a adăugat că Niculae Bădălău ia în derândere şi victimele traficului de persoane, nu doar pe românii din Diaspora.

„Semn că perioadă de introspecţie şi reformă de la PSD s-a încheiat şi au fost găsiţi responsabilii cu eşecul Vioricăi Dăncilă: românii din diaspora. În plus, acest demnitar al statului român ia în derâdere victimele traficului de persoane, o tragedie căreia statul român nu este în stare nici măcar să-i încetinească ritmul, tocmai datorită politicienilor ca domnul Bădălau”, a completat sursa menţionată.

USR Diaspora condamnă ferm orice declaraţie prin care cetăţenii români, oriunde s-ar afla aceştia, sunt denigraţi şi jigniţi.

„Fiecare cetăţean român merită protecţie şi respect din partea ţării lor. Fără munca depusă de românii plecaţi în străinătate, ţara noastră ar fi mai săracă cu zeci de miliarde de euro, bani pe care guvernările PSD nu au fost în stare să îi aducă în România prin atragerea de investiţii şi de fonduri europene. Din păcate, domnul Bădălău emite opinii exact aşa cum a condus şi ministerul economiei, după bunul plac şi fără niciun fundament. Nimic nou din partea PSD, partidul imposturii şi al solidarităţii pe bază de cumetrii şi târguieli”, mai arată comunicatu de presă.

Reprezentanţii USR Diaspora precizează că este de înţeles frustrarea lui Niculae Bădălău în contextul pierderii alegerilor prezidenţiale de către PSD, scrutin la care a votat un număr record de români de peste hotare.

„Frustrarea domnului Bădălău este totuşi de înţeles în contextul eşecului usturător suferit de PSD şi de dna Dăncilă la prezidenţiale. Aşa se întâmplă însă când negi realitatea sau - ca să rămânem în zona domnului Bădălău - când ,,mergi” contra vântului. Acesta are însă dreptate într-o singură privinţă. Diaspora chiar vine; dar vine măturând PSD-ul de la guvernare şi din viaţa publică, aşa cum a facut-o în luna noiembrie la urne”, a adăugat sursa menţionată.

Prin urmare organizaţia USR Diaspora solicită ferm demisia lui Niculae Bădălău din Parlament, pentru că are un comportament care nu face cinste Legislativului.

„Filiala Diaspora a USR cere în mod ferm demisia dlui. Bădălău din Parlament, deoarece acesta nu mai reprezintă poporul român, iar comportamentul şi limbajul sunt nu fac cinste instituţiei Parlamentului. Solicităm, de asemenea, Partidului Social Democrat, excluderea acestuia dintre membrii săi, pentru a dovedi că se delimitează cu adevărat de elucubraţiile senatorului”, a conchis sursa citată.

Liderul PSD Giurgiu, Niculae Bădălău a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că este „o nebunie” să se mărească numărul parlamentarilor de Diaspora, în străinătate fiind 700.000 de români cu domiciliu în străinătate, restul până la trei-cinci milioane fiind „fetele alea de le duc ăştia”.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
usr,
diaspora,
nicolae badalau,
psd,
reprezentanti

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.