Un start-up din Sibiu ar putea să devină următorul UiPath. Care este povestea acestuia şi cum ar putea ajunge următorul unicorn al României
Pe 8 februarie 2021, în jurul orei 13:10, valorea de piaţă a monedei digitale ELGD, lansată de sibienii de la Elrond Network pe blockchainul propriu, a spart pragul de 3 miliarde de dolari, un maxim istoric, arată datele agregate de ZF.
Într-un articol din 2020 despre evoluţia companiei Business MAGAZIN anticipa evoluţia companiei. Iată povestea acesteia, aşa cum a fost redată aceasta la momentul realizării acestui articol.
Poate România să dea industriei globale de tehnologie doi unicorni? Un grup de antreprenori şi programatori locali crede că povestea spectaculoasă a UiPath este, într-un fel, repetabilă. Ambiţia, munca şi încrederea puternică într-o idee pot duce la lansarea, din Sibiu, a unei revoluţii globale într-una dintre cele mai la modă tehnologii ale momentului - blockchain.
Tehnologia dezvoltată la Sibiu, pe care investitori locali şi internaţionali au pariat deja milioane de dolari, ar putea avea impactul pe care l-a avut pe piaţa de internet trecerea de la conexiunile prin dial-up la fibra optică, susţin membrii echipei Elrond.
„Elrond este o tehnologie de blockchain construită de la zero, ca să aducă o îmbunătăţire de 1.000 de ori în capacitate de procesare, viteză de procesare şi cost. Cea mai bună analogie este tranziţia de la dial-up la broadband, pe care noi am văzut-o în era internetului şi pe care în momentul de faţă încercăm să o aducem în domeniul blockchain.
Am lucrat la tehnologia aceasta aproape trei ani şi în sfârşit suntem pregătiţi să aducem tehnologia în piaţă“, a declarat Beniamin Mincu, fondator şi CEO al Elrond Network, în cadrul emisiunii ZF IT Generation. Povestea Elrond a început în 2017, când fraţii Beniamin şi Lucian Mincu alături de antreprenorul Lucian Todea (cunoscut pentru proiecte precum ITNT, SmartBill, TypingDNA) au format o echipă puternică de specialişti în noile tehnologii.
„Am adunat o echipă de oameni excepţional de talentaţi, şi foarte, foarte muncitori. Fiecare au venit cu un background de la companii importante din tehnologie, cum ar fi Microsoft, Google, IBM şi altele. Membri ai echipei au doctorate în computer science, inteligenţă artificială şi premii prestigioase la diferite competiţii de matematică, inteligenţă artificială şi alte domenii de genul acesta. Ce cred că a făcut o diferenţă enormă este că noi toţi am muncit într-un fel în care nu se munceşte în mod normal. Încercând să aducem tehnologia aceasta în piaţă, ne-am reinventat de foarte multe ori, şi am ajuns la nişte rezultate care
într-adevăr par incredibile dacă te gândeşti că Sibiul este un oraş cu 150.000 de locuitori. Cred că lecţia este că oriunde ai fi în lume, dacă găseşti o echipă de oameni alături de care să poţi crede într-o idee foarte puternică, şi o poţi într-adevăr construi, nu cred că există obstacole peste care să nu poţi trece sau probleme pe care să nu le poţi rezolva”, a punctat el.
În prezent, Elrond Network a devenit unul dintre cele mai urmărite proiecte hi-tech generate în România, în condiţiile în care lansarea noii tehnologii blockchain dezvoltate de compania locală, ce promite costuri mai mici şi performanţe de 1.000 de ori mai bune decât Bitcoin sau Ethereum, ar putea revoluţiona întreaga industrie la nivel global.
„Practic încă de când am început să construim tehnologia am căutat o îmbunătăţire care să rezolve această problemă a capacităţii de procesare, pentru că în timp ce Bitcoin şi Ethereum au venit cu inovaţii extrem de interesante, ele suferă de o problemă care le limitează adopţia în mod semnificativ. Această problemă este în esenţă capacitatea de procesare. Bitcoin poate procesa în momentul de faţă undeva la 7 tranzacţii pe secundă, iar Ethereum undeva la 15 tranzacţii pe secundă. Prin comparaţie cu acestea, Elrond începe cu o capacitate de procesare de 10.000 de tranzacţii pe secundă, iar acest lucru redefineşte complet jocul şi ce se poate construi pe un blockchain.
În momentul în care încerci să te gândeşti care sunt necesităţile pentru a construi, un sistem global financiar care să poată funcţiona la viteza internetului, îţi dai seama foarte rapid că pe Bitcoin nu ai putea construi niciodată aşa ceva, şi nici pe Ethereum. Tocmai din această cauză nu cred că lucrurile se pot îmbunătăţi pentru Bitcoin şi Ethereum în timp util, iar din acest motiv am construit Elrond. Atunci când tehnologia va fi lansată, vom putea să construim chiar noi nişte aplicaţii care permit transferul de valoare între oricine, la orice oră, oriunde în lume şi la un cost de poate 100 de ori mai mic decât alternativele existente în momentul de faţă“, a explicat Beniamin Mincu.
Tehnologia dezvoltată de Elrond Networks a primit deja validarea din partea investitorilor, compania obţinând până acum finanţări de peste 5 milioane de dolari. La început însă, fraţii Mincu şi Lucian Todea au finanţat proiectul din fonduri proprii, iar apoi, la circa un an şi jumătate, cei doi au reuşit să obţină şi primele finanţări.
„După un an şi jumătate în care tot proiectul a fost finanţat din bani proprii, am avut două runde de finanţare: una de 1,9 milioane de dolari de la câţiva investitori gobali - Binance, braţul investiţional de la cel mai important exchange de criptomonede din lume, Electric Capital, unul dintre cele mai importante fonduri de blockchain din Silicon Valley, NGC Partners, un fond din Asia, Maven 11, din Europa, şi Woodstock Fund, un fond din India. Între aceste fonduri am avut şi foarte mulţi investitori globali mai mici. O a doua rundă de finanţare am avut-o chiar pe Binance, de unde am ridicat suma de 3,25 milioane de dolari”, a relatat el.
În companie au intrat şi mai mulţi investitori locali, a adăugat fondatorul Elrond, fără a oferi detalii. „Avem o comunitate foarte activă de oameni din România, care au investit diferite sume şi care ne-au susţinut de-a lungul timpului şi s-au implicat în împărtăşirea mesajului atunci când se întâmplau evenimente sau lucruri importante. Ne bucurăm de suportul lor şi credem în acelaşi timp că au înţeles nişte lucruri foarte importante.
Dacă ne uităm în viitor, este clar că tehnologia blockchain nu doar că nu va dispărea, ci împreună cu criptomonedele tehnologia va deveni tot mai folosită şi mai utilă în economie. Prin urmare, cred că este o decizie foarte înţeleaptă ca fiecare om care deţine o anumită avere, să aibă un procent stocat în această tehnologie, la fel cum l-ar stoca în aur sau într-un material extrem de promiţător, ce aduce nişte proprietăţi care erau imposibile până acum câţiva ani“.
Evaluarea actuală a companiei Elrond Networks se ridică la circa 30 milioane de dolari, iar aceasta ar putea exploda după lansarea tehnologiei pe piaţă.
„Avantajul nostru este că suntem listaţi pe una dintre cele mai mari burse de cripto din lume, şi suntem foarte, foarte la început. Aş spune că nu suntem nici măcar la 1% din ce pot deveni lucrurile odată ce lansăm, ajungem în piaţă, şi livrăm ce ne-am propus“, a subliniat el.
În prezent, fondatorii Elrond Networks se pregătesc pentru noi runde pentru a accelera expansiunea. „În momentul de faţă ne pregătim de lansarea oficială şi sunt convins că după lansare, pentru a mări viteza de creştere, vom mai avea şi alte runde de finanţare. Cererea există din multe părţi. Pentru asta ne pregătim pas cu pas. Nu cred că banii vor fi problema în perioada următoare, este doar o chestiune de focus”, a punctat Beniamin Mincu.
Ce se va putea face însă cu ajutorul tehnologiei dezvoltate de Elrond? „Prima şi cea mai clară utilitate considerăm că va fi transferul de bani, sau plăţile. În esenţă, cu tehnologia Elrond atât reţeaua, cât şi aplicaţia îţi vor permite să faci transfer de bani, oriunde în lume, aproape instantaneu, şi la un cost de 100 de ori mai mic. Toate acestea la orice oră a zilei. În momentul în care poţi să faci acest lucru, vom observa o schimbare similară cu cea de la poşta normală la poşta electronică. Sau de la telefoane la Skype / Zoom. Odată ce vei putea face lucrurile acestea, o să simţi că nu prea mai ai nevoie de altceva, pentru că totul este foarte simplu şi plăteşti un preţ nesemnificativ în comparaţie cu ce plăteai înainte”, a explicat el.
Start-up-ul ţinteşte să atragă un milion de utilizatori în decembrie pentru aplicaţia pe care o va lansa în curând. „De acolo cred că vom putea creşte mai rapid ca aproape orice companie din acest domeniu, tocmai fiindcă simplificăm lucrurile atât de mult. Foarte mult din fricţiunea adopţiei din acest domeniu ţine de complexitatea cu care domeniul vine. În momentul în care această complexitate dispare pur şi simplu, iar omul observă utilitatea clară şi imediată, există nişte elemente care ne poziţionează pentru o adopţie foarte, foarte rapidă. Sunt convins că Elrond va stabili nişte recorduri în ce se poate construi şi cât de rapid poate creşte o companie. În mod deosebit următorii 3-5 ani cred că vor fi explozivi pentru creşterea Elrond”, a conchis el încrezător.
ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF împreună cu Banca Transilvania şi casa de avocatură Stratulat & Albulescu, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. În cadrul emisiunii sunt invitaţi şi antreprenori sau investitori care îşi povestesc experienţa în business şi dau sfaturi start-up-urilor.Tazz by eMAG
Tazz by eMAG
Ce face? Platformă online dedicată livrărilor rapide de produse pentru casă
Finanţare primită până acum: un milion euro
Număr actual de utilizatori: 250.000
Ţintă număr de utilizatori 2020: 500.000
Creştere venituri în perioada ianuarie-mai 2020: 400%
Invitat: Alin Şerban, CEO Tazz by eMAGPriceFlux
PriceFlux
Ce face? Platformă software pentru monitorizarea automată a preţurilor concurenţei
Venituri 2019: 120.000 euro
Ţintă venituri 2020: 240.000 euro
Număr actual de clienţi: 14
Ţintă număr de clienţi 2020: 30
Invitat: Mihai Bisnel, cofondator al PriceFlux
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro