Un fost ministru afgan, absolvent al Universităţii Oxford, a devenit curier în Germania: „Sper ca şi alţi politicieni să urmeze aceeaşi cale“

Autor: Mihaela Ionita Postat la 27 august 2021 215 afişări

Sayed Sadaat a fost ministru al Comunicaţiilor în guvernul afgan înainte de a se muta în Germania în septembrie anul trecut, în speranţa unui viitor mai bun. Acum este curier în oraşul Leipzig.

Un fost ministru afgan, absolvent al Universităţii Oxford, a devenit curier în Germania: „Sper ca şi alţi politicieni să urmeze aceeaşi cale“

Însă liniştea de acasă este mai importantă pentru acesta. „Nu am nimic de care să mă simt vinovat”, a spus bărbatul în vârstă de 49 de ani: „Sper că şi alţi politicieni să urmeze aceeaşi cale, lucrând cu publicul, nu doar ascunzându-se”.

Sadaat s-a străduit să găsească un loc de muncă în Germania care să se potrivească cu experienţa sa.

Cu studii în IT şi telecomunicaţii, Sadaat spera să găsească de lucru într-un domeniu conex. Dar pentru că nu cunoştea limba germană, şansele sale au fost foarte mici. „Limba este cel mai important aspect”, a spus Sadaat, care deţine şi cetăţenia britanică.

În fiecare zi, face patru ore de germană la o şcoală de limbi străine înainte de a intra în tura de şase ore.

„Primele zile au fost interesante, dar dificile”, a spus el, descriind provocarea de a învăţa să circule cu bicicleta în traficul oraşului. „Cu cât ieşi mai mult şi cu cât vezi mai mulţi oameni, cu atât înveţi mai mult”, a spus el.

Odată cu retragerea trupelor americane, numărul afganilor care au solicitat azil în Germania a crescut cu peste 130%, arată datele de la Oficiul Federal pentru Migraţie şi Refugiaţi, potrivit Reuters.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ministru,
curier,
germania

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.