Un fenomen astronomic foarte rar a avut loc duminică: Super Luna şi eclipsa de Lună, petrecute simultan

Autor: Departamentul Life Postat la 28 septembrie 2015 290 afişări

Un eveniment astronomic foarte rar, care a constat în producerea simultană a două fenomene spectaculoase - Super Lună şi eclipsă de Lună -, a avut loc în noaptea de duminică spre luni.

Apariţia simultană a Super Lunii şi a unei eclipse de Lună s-a produs, în noaptea de duminică spre luni, la peste 30 de ani de la desfăşurarea unui eveniment similar. Un eveniment astronomic asemănător s-a produs cel mai recent în 1982, iar următorul de acelaşi fel va avea loc în anul 2033, potrivit huffingtonpost.com.

Eclipsa a început la ora 03:11, a avut maximul la ora 05:47 şi s-a terminat pentru români în jurul orei de 07:16.

Luna a stat complet în umbra Pământului între 05:10 şi 06:23.

Următoarea eclipsă de Lună se va produce pe 16 septembrie 2016.

Pe de altă parte, în noaptea de duminică spre luni, Luna a fost la perigeu, un fenomen spectaculos care mai este numit în termeni populari Super Luna. Acest fenomen apare atunci când Luna plină (sau Luna nouă) ajunge pe orbita sa la cea mai mică distanţă faţă de Terra şi apare mult mai mare decât în celelalte nopţi. În general, se produc între trei şi şase Super Luni pe an. În timpul acestei apropieri, diametrul Super Lunii pare cu 14% mai mare decât cel al Lunii pline obişnuite.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
SUPER LUNĂ,
ECLIPSĂ DE LUNĂ,
/actualitate/un-fenomen-astronomic-foarte-rar-a-avut-loc-duminica-super-luna-si-eclipsa-de-luna-petrecute-simultan-14760869
14760869
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.