Un cunoscut politician, implicat în traficul de copii pentru recoltarea de organe

Autor: Petru Mazilu Postat la 23 iunie 2022 193 afişări

Bărbatul acuzat că a încercat să ducă un copil în Marea Britanie în vederea recoltării de organe este un cunoscut politician din Nigeria. El era însoţit de soţia sa, potrivit BBC.

Un cunoscut politician, implicat în traficul de copii pentru recoltarea de organe

Un senator nigerian de rang înalt şi soţia sa au fost identificaţi ca fiind cuplul acuzat la Londra de tentativă de recoltare de organe de la copii.

Ike Ekweremadu, în vârstă de 60 de ani, şi Beatrice Nwanneka Ekweremadu, în vârstă de 55 de ani, ambii cetăţeni nigerieni, vor fi duşi la Tribunalul Uxbridge Magistrates' Court.

Purtătorul de cuvânt al lui Ekweremadu a confirmat pentru BBC că senatorul a fost inculpat în Marea Britanie în legătură cu acest caz.

Un copil de vârstă necunoscută a fost luat în îngrijire de autorităţile britanice.

Cuplul a fost acuzat de conspiraţie pentru transportul unui copil în Marea Britanie în vederea recoltării de organe.

Ekweremadu a avut trei mandate de vicepreşedinte al Senatului nigerian, din 2007 până în 2019.

Avocatul şi politicianul este senator din 2003 şi aparţine Partidului Democrat al Poporului (PDP), aflat în opoziţie.

Ancheta a început atunci când detectivii au fost alertaţi cu privire la posibile infracţiuni de sclavie modernă.

Acuzaţiile au fost formulate în urma unei anchete efectuate de echipa specializată în infracţiuni a Poliţiei Metropolitane.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
organe,
nigeria,
copil

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.