UMEB vizează un plus de 20% în 2014
Uzina de Maşini Electrice Bucureşti (UMEB), companie românească specializată în proiectare, fabricare şi comercializare de motoare electrice de joasă tensiune şi grupuri electrogene, mizează pe o creştere de 20% a cifrei de afaceri în acest an faţă de 2013.
Acţionarul majoritar al UMEB este Fondul American de Investiţii New Century Holdings (NCH), care a derulat în România afaceri de circa 300 milioane de dolari. UMEB şi-a început activitatea în 1948, devenind în 1990 societate comercială constituită prin preluarea integrală a patrimoniului unităţii de stat. De-a lungul timpului, compania a fost o adevarată ”uzină - şcoală” pentru studenţii Universităţii Politehnice Bucureşti. Produsele realizate în UMEB sunt utilizate în toate ramurile şi subramurile economiei, pentru multe grupe de produse fiind unicul producător intern. UMEB exportă aproximativ 60% din producţie în ţări ca Italia, Germania, Finlanda, Spania şi Anglia. ”Anul acesta ne aşteptăm la o cifră de afaceri de 12 milioane de euro, în creştere cu 20% faţă de anul trecut. Pentru anul următor vizăm o creştere a capacităţii de producţie”, declară Marius Ion, administrator Broadhurst Industrial Management, membră a NCH Advisors România.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













