Trofeele Gaudeamus 2015: Humanitas, Rao şi Nemira. "Biblia pierdută" - cea mai râvnită carte

Autor: Dorina Călin Postat la 22 noiembrie 2015 104 afişări

Trofeele Gaudeamus 2015 pentru edituri au fost câştigate de Humanitas (locul I), Rao (locul al II-lea) şi Nemira (locul al III-lea), iar cea mai râvnită carte a târgului, decisă prin votul publicului, a fost volumul "Biblia pierdută", de Igor Bergler.

Într-o ceremonie care a avut loc duminică, când s-a încheiat şi cea de-a 22-a ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus - Carte de învăţătură, a fost acordat, de asemenea, premiul de excelenţă, în valoare de 10.000 de lei, oferit de Radio România editurii Cartier, pentru că, alături de alte edituri basarabenene, "ţine sus steagul pieţelor de carte din România şi Republica Moldova". Premiul a fost oferit pentru un proiect editorial pentru anul viitor "care să aibă o extensie internaţională clară", aşa cum a anunţat Vladimir Epstein, iniţiatorul Târgului.

Trofeele presei pe secţiunile publicaţii, TV, radio şi agenţii de presă au fost câştigate de cotidianul Adevărul, postul Pro TV, radioul Gold FM, respectiv agenţia naţională de presă Agerpres. Aceste trofee s-au acordat în urma răspunsurilor oferite de vizitatorii evenimentului la întrebarea "De unde au aflat de târgul Gaudeamus?".

De asemenea, premiul Educaţia a revenit Academiei de Studii Economice din Bucureşti, iar premiul pentru traducere "Antoaneta Ralian", decernat pentru doi traducători, din limba română într-o limbă străină şi dintr-o limbă străină în limba română, le-a fost acordat la această ediţie Ruxandrei Cesereanu, pentru "Moods & Women & Men & Once Again Moods. An Anthology of Contemporary Erotic Romanian Poetry" (editura Tracus Arte), şi lui George Volceanov, pentru traducerea din limba engleză în limba română a volumelor "Ochii doamnei mele" şi "Moartea la Deptford", de Anthony Burgess (editura Humanitas Fiction).

De asemenea, a fost acordat premiul Miss Lectura, care a revenit Emanuelei Ivan, studentă la Facultatea de Jurnalism.

Invitatul de onoare al ediţiei din acest an a fost GADIF - Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România, iar Victor Ieronim Stoichiţă, reputat cercetător şi profesor de istoria artei, stabilit în prezent în Elveţia, a fost preşedintele de onoare al ediţiei din acest an a Târgului Gaudeamus.

Cea de-a 22-a ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus, care a avut loc de miercuri până duminică, la Complexul Expoziţional Romexpo din Bucureşti, este iniţiată şi organizată de Radio România.

Târgul Internaţional Gaudeamus este principala componentă a Programului Lectura, un proiect de anvergură naţională iniţiat de Radio România în 1994, având ca principal obiectiv susţinerea culturii româneşti prin evenimente expoziţionale dedicate cărţii şi educaţiei. Sloganul ediţiei din acest an a Târgului Internaţional Gaudeamus a fost "Cel mai citit târg de carte, de la cel mai ascultat radio".

Mai multe informaţii despre Târgul Internaţional Gaudeamus se găsesc pe site-ul gaudeamus.ro.

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

Am mai scris despre:
GAUDEAMUS,
TROFEE,
/actualitate/trofeele-gaudeamus-2015-humanitas-rao-si-nemira-biblia-pierduta-cea-mai-ravnita-carte-14895505
14895505
comments powered by Disqus
Ce afaceri mai deţin cei mai bogaţi oameni din România Ce afaceri mai deţin cei mai bogaţi oameni din România

Pentru unii oameni de afaceri businessul e şi pasiune, nu doar muncă. Pentru alţii e un mod de a face bani pentru a-şi dezvolta în paralel hobby-urile.

vezi continuarea
ZF.ro
Surpriză: Domeniul unde puteţi fi scutiţi de 50% din impozit. Surpriză: Domeniul unde puteţi fi scutiţi de 50% din impozit.
SURPRIZĂ: O nouă investiţie majoră într-un oraş din România. Va lucra la soluţii folosite în întreaga lume
ProMotor.ro
Mark Zuckerberg a ÎNCHIS gura lumii întregi cu MAŞINA sa Mark Zuckerberg a ÎNCHIS gura lumii întregi cu MAŞINA sa
Un MERCEDES de peste 200.000 de dolari, DISTRUS de un bărbat chiar în showroom - VIDEO VIRAL
Aroganţă! Ce număr de înmatriculare şi-a pus un român din Ungaria - FOTO
Descopera.ro
Un savant a început să caute viaţă EXTRATERESTRĂ, însă a fost ÎNGROZIT de ce a urmat. „Cine ar fi crezut?” Un savant a început să caute viaţă EXTRATERESTRĂ, însă a fost ÎNGROZIT de ce a urmat. „Cine ar fi crezut?”
Metoda PĂCĂTOASĂ prin care celebrul Rasputin ''mântuia'' FEMEILE. După ce scotea SCUTUL....
SURPRIZA SECOLULUI găsită pe fundul mării de doi turişti, în timpul unei scufundări
Go4it.ro
Cum arată MATE 30 PRO, cel mai PERFORMANT telefon de la HUAWEI. Se lansează foarte curând Cum arată MATE 30 PRO, cel mai PERFORMANT telefon de la HUAWEI. Se lansează foarte curând
Telefonul XIAOMI la fel de puternic precum un SAMSUNG S10 dar cu preţ la jumătate se lansează în ROMÂNIA
O maşină TESLA a făcut accident în modul AUTOPILOT. Nu a văzut un camion parcat, iar după impact a luat foc şi a ars în totalitate. „Nu am văzut nimic”
Csid.ro
Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime
Cum poţi ajuta o femeie care este abuzată
HOROSCOP AUGUST 2019: se anunţă noi câştiguri financiare şi multe relaţii pasagere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.