Transgaz a finalizat 215 kilometri din conducta BRUA

Postat la 18 iulie 2019 76 afişări

Transgaz a finalizat 215 kilometri din conducta BRUA şi începe implementarea unor noi investiţii privind racordarea la gaze, informează compania.

Transgaz a finalizat 215 kilometri din conducta BRUA

În cadrul proiectului BRUA-Faza 1, investiţie de aproximativ 560 milioane de euro, se vor desfăşura lucrări pe teritoriul a 11 judeţe din ţară. Noul gazoduct va avea o lungime totală de 550 km şi o capacitate maximă de 1,5 miliarde de mc/anual spre Bulgaria şi 4,4 miliarde de mc/anual spre Ungaria.

Până la acest moment au fost finalizaţi 215 km de conductă şi trei staţii de comprimare, după cum urmează: STG Jupa finalizată, se află în probe tehnologice, punerea în funcţiune va avea loc la 01.10. 2019; Podişor – finalizată în proporţie de circa 90%, punerea în funcţiune va avea loc la 01.11.2019; Bibeşti – finalizată 80%, punerea în funcţiune – în data de 17 aprilie 2020.

În vederea creşterii siguranţei alimentării cu gaze naturale a consumatorilor, pentru consolidarea şi echilibrarea SNT, Transgaz a demarat construirea unor tronsoane de conductă pe direcţiile : DN 250 Pojorâta – Vatra Dornei; DN 300 Mintia – Brad – Mintia – Brad – Ştei; Craiova – Segarcea – Băileşti – Calafat.

Prin finalizarea tronsonului de conductă Pojorâta – Vatra Dornei se creează premisa interconectării sistemului de transport gaze naturale din partea de Nord – Vest a ţării (zona de consum Bistriţa), cu sistemul de transport gaze naturale din partea de Nord – Est (zona de consum Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei), definindu-se astfel ca proiect de importanţă naţională.

Conductă de transport gaze naturale DN 300 Mintia – Brad - Ştei este necesară şi oportună în vederea creşterii siguranţei alimentării cu gaze naturale a consumatorilor din vestul ţării. În plus, aceasta va realiza interconectarea conductei de transport gaze naturale Cefa – Căpîlna – Beiuş – Ştei cu conducta de transport gaze naturale Simeria – Mintia.

Pe noua direcţie de consum se pot înfiinţa noi distribuţii de gaze: Tronson Mintia – Brad, Etapa I: comunele Băiţa, Vălişoara, Luncoiu de Jos, Ribiţa, respectiv municipiul Brad; Tronson Brad – Ştei, Etapa II (proiect în faza Studiu de prefezabilitate, L = cca. 53 km): comunele Baia de Criş, Vaţa de Jos şi Tomeşti pe teritoriul judeţului Hunedoara, comunele Hălmăgel, Hălmagiu, Vârfurile pe teritoriul judeţului Arad, comunele Criştioru de Jos, Cărpinet şi oraşul Vaşcău pe teritoriul judeţului Bihor.

Pentru tronsonul de conductă DN 300 Mintia – Brad valoarea lucrărilor de execuţie a fost estimată la 22,4 milioane lei fără TVA, cu termen de finalizare trimestrul I 2020.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
conducta,
finalizare,
transgaz

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.