TRAGEDIE LA MECCA: Peste 450 de persoane au murit şi 719 au fost rănite într-o busculadă produsă în timpul pelerinajului anual. IMAGINI VIDEO de la locul dezastrului

Autor: Ioana Bojan Postat la 24 septembrie 2015 181 afişări

Peste 450 de persoane de diferite naţionalităţi au murit şi alte 719 au fost rănite, în urma unei busculade produse joi în timpul pelerinajului anual la Mecca, a anunţat Protecţia civilă saudită, citată de Reuters în pagina electronică.

O busculadă s-a produs joi la Mina, în apropierea oraşului sfânt musulman Mecca, în urma căreia cel puţin 453 de persoane au murit şi alte 719 au fost rănite. Tragedia a fost cauzată de numărul mare de oameni care s-au adunat la Mina, a precizat Protecţia civilă.

Un bilanţ anterior, anunţat de Apărarea civilă, menţiona moartea a cel puţin 310 persoane.

Peste 220 de ambulanţe şi 4.000 de membri ai serviciilor de intervenţie au fost mobilizaţi la locul busculadei pentru a-i ajuta pe răniţi.

Aproximativ două milioane de credincioşi musulmani participă începând de marţi la pelerinajul anual la Mecca (hajj).

Pelerinajul la Mecca, cea mai mare adunare anuală de oameni din lume, a mai fost scena dezastrelor şi în trecut, inclusiv a unor busculade, incendii şi revolte.

Securitatea în timpul pelerinajului este un subiect sensibil din punct de vedere politic pentru familia regală saudită. Guvernul saudit a cheltuit în ultimii ani miliarde de dolari pentru a moderniza şi extinde infrastructura şi tehnologia pentru controlul mulţimilor.

Peste 100.000 de poliţişti sunt mobilizaţi şi mii de camere video au fost instalate pentru a permite grupurilor să se disperseze înainte de a ajunge la niveluri periculoase.

Ultimul incident de amploare de acest gen a avut loc în 2006, când cel puţin 346 de pelerini au murit într-o busculadă.

În urmă cu două săptămâni, 110 persoane au murit la Marea Moschee de la Mecca, după ce o macara s-a prăbuşit în timpul unei furtuni.

Cel mai grav incident din timpul pelerinajului la Mecca a avut loc în 1990, când 1.426 de pelerini au murit într-o busculadă.

Aproximativ două milioane de credincioşi musulmani participă începând de marţi la pelerinajul anual la Mecca (hajj).

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ARABIA SAUDITĂ,
MECCA,
BUSCULADĂ
/actualitate/tragedie-la-mecca-peste-450-de-persoane-au-murit-si-719-au-fost-ranite-intr-o-busculada-produsa-in-timpul-pelerinajului-anual-imagini-video-de-la-locul-dezastrului-14746034
14746034
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.