TRAGEDIA din Colectiv: Alte două victime vor fi transferate la spitale din străinătate cu aeronave MApN

Autor: Departamentul Social Postat la 08 noiembrie 2015 124 afişări

Alte două victime ale incendiului din Clubul Colectiv vor fi transferate, duminică, la spitale din străinătate, cu două aeronave C-27J Spartan ale Forţelor Aeriene Române, care îi vor duce pe răniţi în Marea Britanie şi Ungaria.

Conform unui comunicat transmis duminică dimineaţă de MApN, două aeronave de tip C-27J Spartan ale Forţelor Aeriene Române, configurate pentru misiuni de evacuare medicală, sunt planificate să execute duminică două noi misiuni umanitare de urgenţă către Marea Britanie (ora aproximativă de decolare 10.00), şi Ungaria (ora aproximativă de decolare 12.00) pentru transferul unor pacienţi răniţi în incendiul de la Clubul Colectiv.

Misiunile vor fi executate la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Afacerilor Interne, iar pacienţii vor fi asistaţi pe timpul zborurilor de echipe medicale coordonate de SMURD şi sprijinite de medici şi personal de specialitate din MApN.

Sâmbătă dimineaţă, 16 răniţi în incendiul din clubul Colectiv au fost preluaţi cu două aeronave Spartan ale Ministerului Apărării, care au decolat de la Baza Militară de la Otopeni. Opt dintre pacienţi au fost transferaţi pentru tratament în trei spitale din Olanda, iar ceilalţi opt, la Spitalul Militar din Bruxelles. Doi dintre cei opt pacienţi transportaţi în Olanda au decedat, unul în ambulanţă spre spital şi un altul la spitalul din Rotterdam, a spus secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.

Sâmbătă seară, alte două victime - Alexandru Hogea şi Mariana Oprea - au fost preluate de aeronave ale Inspectoratului General de Aviaţie şi duse în Austria.

Premierul interimar Sorin Cîmpeanu anunţa, sâmbătă, că există discuţii şi cu autorităţile din Finlanda şi Norvegia pentru a stabili câţi pacienţi pot prelua. El mai spunea că ministrul Apărării din Ungaria a transmis, sâmbătă, că Budapesta poate prelua cinci pacienţi şi urma să se stabilească şi câţi pacienţi vor fi transportaţi în Marea Britanie.

De asemenea, duminică va sosi o echipă de medici francezi pentru a evalua situaţia, iar luni una din Germania.

El susţinea că Guvernul român va suporta integral costurile spitalizării pacienţilor transferaţi în afara ţării, dar şi costurile pentru cazarea şi transportul câte unui aparţinător, indiferent de durata şederii. Banii vor fi transferaţi din fondul de rezervă al Guvernului, fie prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, fie prin intermediul Ministerului Muncii.

Bilanţul persoanelor decedate în tragedia de la Clubul Colectiv a ajuns la 43, după ce duminică au murit alţi doi răniţi internaţi la Spitalul ”Floreasca” din Capitală, iar alţi nouă au decedat sâmbătă - şapte în spitale din Capitală şi doi în Olanda.

În spitalele din Capitală mai sunt internaţi aproximativ 100 de răniţi.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PACIENŢI,
SPITALE,
/actualitate/tragedia-din-colectiv-alte-doua-victime-vor-fi-transferate-la-spitale-din-strainatate-cu-aeronave-mapn-14878027
14878027
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.