Toyota a păstrat poziţia de lider mondial în primul trimestru chiar dacă vânzările au scăzut cu 2,5%

Autor: Anca Dumitrescu Postat la 23 aprilie 2015 269 afişări

Toyota s-a menţinut din nou în faţa Volkswagen Group şi General Motors (GM) în privinţa vânzărilor din primul trimestru, păstrând poziţia de lider la nivel mondial, în pofida scăderii livrărilor cu 2,5%, la 2,52 milioane de vehicule, relatează Automotive News.

Volkswagen a realizat vânzări în creştere, la 2,49 milioane de vehicule, iar GM, de 2,42 milioane de vehicule.

În 2014, diferenţa dintre vânzările Toyota şi cele ale ocupantului locului al doilea, VW, a fost de doar 90.000 de vehicule, astfel că producătorul auto japonez s-a menţinut pe prima poziţie pentru al treilea an consecutiv.

Cererea pentru SUV-uri precum RAV4 şi noul Lexus NX a contribuit la creşterea cotei de piaţă a Toyota în Statele Unite în primul trimestru, VW continuând să aibă probleme în regiune.

Vânzările Toyota au urcat cu 10% pe piaţa americană, cu un avans de 26% înregistrat în cazul modelului RAV4.

Automobilul Lexus NX înregistrează la rândul său vânzări mai mari decât modelele concurente fabricate de Audi, parte a grupului VW, şi Mercedes-Benz.

Volkswagen anticipează în China un ritm mai lent al creşterii vânzărilor faţă de restul pieţei, în acest an, din cauza cererii mari pentru SUV-uri ieftine.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
TOYOTA,
VÂNZĂRI,
/actualitate/toyota-a-pastrat-pozitia-de-lider-mondial-in-primul-trimestru-chiar-daca-vanzarile-au-scazut-cu-2-5-14146068
14146068
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.