Topul celor mai bune restaurante româneşti. Cine este bucătarul şef al anului

Postat la 26 iunie 2019 167 afişări

Topul celor mai bune restaurante româneşti. Cine este bucătarul şef al anului
Topul celor mai bune restaurante româneşti. Cine este bucătarul şef...

Ghidul francez Gault & Millau, care a intrat oficial pe piaţa locală anul trecut cu un prim ghid al celor mai bine cotate restaurante din România a lansat acum o a doua ediţie ce cuprinde 275 de restaurante şi localuri pop din mai multe oraşe din ţară. În această primăvară compania a lansat şi un ghid al celor mai bune vinuri româneşti.

Restaurantele evaluate au primit un scor cuprins între 0 şi 20 de puncte. Doar cele cu peste 10 puncte au fos incluse în ghid, iar în funcţie de nota obţinută, fiecare local primeşte între zero şi 5 bonete. Astfel, între 10 şi 10,5 sunt zero bonete, între 11 şi 12,5 apare prima bonetă. Pentru două bonete restaurantele au între 13 şi 14,5 puncte, iar apoi între 15 şi 16,5 numărul de bonete ajunge la trei. Ce sare de acest nivel - între 17 şi 18,5 puncte - este echivalentul a paru bonete, iar cum maximul (20 de puncte) e doar pentru zei, cinci bonete primesc localurile cu un punctaj între 19 şi 19,5 puncte.

În România, maximul de bonete a fost trei, nivel primit de doar patru restaurante. Astfel, bucătarul şef al anului a fos Alexandru Dumitru de la Bistro Ateneu cu 15,5 puncte. Imediat după s-au situat la egalitate alte patru localuri - Paul Oppenkamp (the Artist), Andrei Chelaru (Fragment), Radu CM Ionescu (Kaiamo) şi Roland Suciu (Baracca) cu 15 puncte fiecare. Chefii Fragment, Kaiamo şI Baracca au primit titlul de marii bucătari de mâine. În total, peste 90 de restaurante din România au primit cel puţin o bonetă Gault & Millau, adică minimum 11 puncte.

 

Cine a fost premiat la Gala Gault Millau 2019:

Bucătarul şef al anului: Alexandru Dumitru, Bistro Ateneu (15,5 puncte)

Marii bucătari de mâine:

Andrei Chelaru, Fragment (15 puncte)

Radu CM Ionescu, Kaiamo (15 puncte)

Roland Suciu, Baracca (15 puncte)

Femeia bucătar a anului: Oana Irina Coantă, Bistro de l’Arte (12,5 puncte)

Cititi mai multe pe www.zf.ro

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

Am mai scris despre:
restaurante,
bucatar,
sef
​Cine este Mihai Alisie, românul din spatele proiectului de 23 de miliarde de dolari Ethereum şi care este următorul domeniu pe care vrea să îl revoluţioneze ​Cine este Mihai Alisie, românul din spatele proiectului de 23 de miliarde de dolari Ethereum şi care este următorul domeniu pe care vrea să îl revoluţioneze

În timp ce majoritatea oamenilor din România nici nu ştiau de existenţa unei criptomonede numite Bitcoin în anul 2011, tânărul român Mihai Alisie avea să afle printr-un apel pe Skype despre o lume nouă, în care a devenit mai târziu cofondatorul unui proiect de 23 de miliarde de dolari denumit Ethereum.

vezi continuarea
ZF.ro
Surpriză: Domeniul unde puteţi fi scutiţi de 50% din impozit. Surpriză: Domeniul unde puteţi fi scutiţi de 50% din impozit.
SURPRIZĂ: O nouă investiţie majoră într-un oraş din România. Va lucra la soluţii folosite în întreaga lume
ProMotor.ro
Aroganţă! Ce număr de înmatriculare şi-a pus un român din Ungaria - FOTO Aroganţă! Ce număr de înmatriculare şi-a pus un român din Ungaria - FOTO
Misterul simbolului pe care tot mai mulţi români îl au pe maşini! Uite ce înseamnă
Ai maşină cu cutie de viteze MANUALĂ? Iată cinci greşeli care îţi pun maşina pe BUTUCI
Descopera.ro
SURPRIZA SECOLULUI găsită pe fundul mării de doi turişti, în timpul unei scufundări SURPRIZA SECOLULUI găsită pe fundul mării de doi turişti, în timpul unei scufundări
Metoda PĂCĂTOASĂ prin care celebrul Rasputin ''mântuia'' FEMEILE. După ce scotea SCUTUL....
BĂUTURA diavolului şi cel mai puternic AFRODISIAC. 8 lucruri interesante despre cafea, cea mai populară şi consumată băutură
Go4it.ro
Telefonul XIAOMI la fel de puternic precum un SAMSUNG S10 dar cu preţ la jumătate se lansează în ROMÂNIA Telefonul XIAOMI la fel de puternic precum un SAMSUNG S10 dar cu preţ la jumătate se lansează în ROMÂNIA
O maşină TESLA a făcut accident în modul AUTOPILOT. Nu a văzut un camion parcat, iar după impact a luat foc şi a ars în totalitate. „Nu am văzut nimic”
Încă o lovitură pentru HUAWEI! Noul Samsung NOTE 10 are o cameră foto mai bună decât modelul P30 Pro
Csid.ro
Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime
Cum poţi ajuta o femeie care este abuzată
HOROSCOP AUGUST 2019: se anunţă noi câştiguri financiare şi multe relaţii pasagere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.