The Prodigy va concerta la Festivalul Electric Castle de la Bonţida

Autor: Andreea Tobias, Vasile Măgrădean Postat la 02 aprilie 2015 136 afişări

Trupa britanică The Prodigy va susţine un concert în cadrul Festivalului Electric Castle, care va avea loc, între 25 şi 28 iunie, la Castelul Banffy din comuna clujeană Bonţida, evenimentul fiind inclus în turneul european al formaţiei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de organizatorii Electric Castle, la a treia ediţie a festivalului s-a confirmat prezenţa, pe scena principală, a legendarei trupe The Prodigy.

"Consideraţi părinţii rave-ului, cariera lor de peste 25 de ani s-a bazat doar pe «muzică fără compromisuri», trupa sfidând încă de la început orice regulă, schimbând percepţii şi reuşind să intre definitiv în istoria muzicii moderne. Orice festival din lume îi doreşte pe cei de la The Prodigy ca headliner, de aceea negocierile cu trupa au durat câteva luni", se arată în comunicat.

Concertul pe care The Prodigy îl va susţine la Bonţida este inclus în turneul european al trupei.

Organizatorii Festivalului Electric Castle au adăugat că trupa The Prodigy va evolua în formula Liam Howlett (fondatorul trupei), Keith Flint şi Maxim, celor trei alăturându-se în show-urile live, cum va fi şi cel de la Bonţida, şi alţi muzicieni.

"Fanii şi criticii consideră că «The Day is My Enemy», cel mai recent album, lansat oficial în urmă cu trei zile, după şase ani de aşteptare, este unul dintre cele mai bune albume din întreaga lor carieră, iar Liam Howlett declara în urmă cu puţin timp că prin acest album doresc să zguduie industria muzicală actuală deoarece aceasta este «plană şi fără personalitate». În jurul acestui nou album va fi construit şi show-ul pe care The Prodigy îl va susţine la Electric Castle 2015", se menţionează în comunicat.

Totodată, a fost confirmată prezenţa la festival a unor artişti precum A.Skills & Krafty Kuts, Eskmo, Woralks, Sattelite, Tesco Disco şi Silent Strike.

De asemenea, începând de joi, biletele la festival pot fi achiziţionate de pe electriccastle.ro, din reţeaua Eventim sau de pe eventim.ro, la preţul de 289 de lei.

Festivalul Electric Castle va avea loc, între 25 şi 28 iunie, la Castelul Banffy din comuna Bonţida, judeţul Cluj.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
THE PRODIGY,
FESTIVAL,
electric castle,
cluj
/actualitate/the-prodigy-va-concerta-la-festivalul-electric-castle-de-la-bontida-14103960
14103960
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.