Teodorovici: Legea salarizării bugetarilor se va aplica în tranşe, nu se ştie încă rata creşterii salariilor

Autor: Alexandru Moise Postat la 27 octombrie 2015 140 afişări

Proiectul Legii salarizării elaborat de Ministerul Muncii va fi discutat de PSD şi în coaliţie, şi se preconizează că aplicarea legii se va face în minimum patru ani, dar nu s-a stabilit numărul tranşelor şi cât de mare e prima, a spus ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, decizia fiind politică.

La finalul şedinţei Executivului, marţi, ministrul Finanţelor a fost întrebat de jurnalişti dacă Legea salarizării va fi discutată, sâmbătă, în PSD, ulterior şi în coaliţie, iar el a răspuns pozitiv.

Întrebat de reprezentanţii presei dacă prima tranşă va prevede o majorare a salariilor bugetarilor cu 10%, Teodorovici a afirmat că deocamdată nu se ştie rata creşterii.

"Trebuie să ştim clar care este forma pe care se merge în primul rând de către Ministerul Muncii pentru că noi aşezăm practic impactul acestei forme finale a Legii salarizării, iar după aceea, în paralel cu modul de elaborare a Bugetului pe 2016, putem spune exact dacă da, şi dacă da, în câte tranşe şi mai ales cât de mare e prima tranşă din 2016, pentru că de fapt ăsta e primul pas. Noi am spus iniţial, undeva la minimum patru ani, să aplicăm această lege, pentru că impactul este unul consistent", a spus Teodorovici.

El a precizat că anul viitor nu va fi o creştere salarială foarte consistentă, pentru că au fost deja luate foarte multe măsuri cu un impact bugetar însemnat.

"Sper nu se mai aprobe, la nivelul Parlamentului, şi alte iniţiative care să aibă un impact bugetar şi care să nu fie luate de noi în calcul şi atunci, automat, se schimbă iar discuţia. Deci sunt mai multe elemente de care depind de forma finală a Legii salarizării şi mai ales modul în care aceasta va fi aplicată, în câte tranşe şi cu cât se va începe în prima tranşă", a afirmat ministrul Finanţelor.

El a afirmat că legea va intra în Parlament în noiembrie, de aceea este exclusă majorarea salariilor în decembrie, ca o primă etapă.

"Legea intră în Parlament în noiembrie şi într-o lună este extrem de complicat să dezbaţi o asfel de lege care are va avea efecte în toate zonele din sectorul bugetar", a afirmat ministrul Teodorovici.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
TEODOROVICI,
LEGEA SALARIZARII,
refuz,
transe
/actualitate/teodorovici-legea-salarizarii-bugetarilor-se-va-aplica-in-transe-nu-se-stie-inca-rata-cresterii-salariilor-14864430
14864430
comments powered by Disqus

Aleph Story. De ce sunt mici salariile atât de mici în România?

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.