Tensiunile dintre MOL şi Croaţia cresc, pe fondul negocierilor pentru închiderea unei rafinării

Autor: Luiza Chiroiu Postat la 24 septembrie 2014 114 afişări

Cea mai mare companie din domeniul energiei din Croaţia, INA Industrija Nafte, ar putea decide să închidă rafinăria Sisak, ceea ce ar conduce la adâncirea conflictului dintre cei mai importanţi acţionari ai companiei, grupul ungar MOL şi guvernul croat.

Tensiunile dintre MOL şi Croaţia cresc, pe fondul negocierilor pentru...

Grupul MOL controlează compania INA din 2009, deţinând 49,1% dintre acţiuni, în timp ce guvernul croat are o participaţie de 44,84%, relatează Bloomberg.

MOL vrea să închidă rafinăria Sisak, din cauza pierderilor înregistrate anul trecut, şi acuză guvernul croat că nu a respectat termenii contractului de vânzare, întrucât nu a preluat datoriile Sisak.

Sisak şi cea mai mare rafinărie deţinută de INA, în Rijeka, au adus împreună pierderi de 211 milioane de dolari în 2013, din cauza cererii slabe în regiune de produse rezultate din rafinarea petrolului, potrivit economistului-şef al INA.

De cealaltă parte, Croaţia acuză MOl pentru proastă administrare a companiei, dorind să menţină rafinăria funcţională. Ministrul Economiei din Croaţia, Ivan Vrdoljak, care conduce negocierile cu acţionarii MOL, a declarat că închiderea rafinăriei Sisak este "absurdă şi de neacceptat" pentru Croaţia, întrucât guvernul vrea să acorde noi concesii pentru explorarea de petrol şi gaze naturale.

Rafinăria Sisak, aflată la 50 de kilometri de capitala Zagreb, are o capacitate de procesare de 44.000 de barili de petrol pe zi şi are aproximativ 700 de angajaţi.

Tensiunile dintre reprezentanţii grupului MOL şi cei ai guvernului croat au crescut în ultimii trei ani în ceea ce priveşte modul în care trebuie administrată compania, atunci când Croaţia a încercat să preia din nou controlul asupra conducerii companiei.

În 2012, fostul premier croat Ivo Sanader a fost condamnat pentru corupţie în cazul vânzării INA către Mol. De asemenea, o instanţă din Zagreb a emis un mandat internaţional de arestare pentru acuzaţii similare pe numele preşedintelui MOL Zsolt Hernadi şi se aşteaptă ca acesta să fie judecat în lipsă. Un proces asemănător împotriva lui Hernandi intentat în Ungaria a fost închis.

De altfel, premierul ungar Victor Orban a apărat public acţiunile MOL în acest caz.

Grupul MOL din Ungaria are operaţiuni în peste 40 de ţări şi aproape 30.000 de angajaţi în întreaga lume. În România, MOL a înregistrat anul trecut afaceri de 979 milioane de euro, în creştere cu 5% comparativ cu anul 2012.

MOL deţine în România o reţea de 154 de benzinării. Pe lângă activitatea de distribuţie a carburanţilor, MOL este prezent pe piaţa locală şi pe segmentul explorărilor de hidrocarburi, având concesionate trei perimetre în vestul ţării.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
MOL,
CROAŢIA,
/actualitate/tensiunile-dintre-mol-si-croatia-cresc-pe-fondul-negocierilor-pentru-inchiderea-unei-rafinarii-13337892
13337892
comments powered by Disqus
Ambiţia mea este să conduc banca nr. 1 din România Ambiţia mea este să conduc banca nr. 1 din România

Cu o experienţă de peste 15 ani în industria bancară, Bogdan Neacşu, în prezent preşedinte - director general al CEC Bank, a povestit în cadrul celui mai recent eveniment Meet the CEO organizat de Business MAGAZIN cu ce provocări vine meseria de bancher, ce a învăţat din fiecare experienţă avută în cadrul altor instituţii bancare şi cum şi-a propus să îmbine modelul de banking tradiţional al celei mai vechi bănci din România cu transformările venite prin prisma digitalizării.

vezi continuarea
ZF.ro
Englezii închid uşa „instalatorilor polonezi şi muncitorilor români”: Regatul Unit nu mai vrea forţă de muncă ieftină în fabrici, depozite, hoteluri şi restaurante Englezii închid uşa „instalatorilor polonezi şi muncitorilor români”: Regatul Unit nu mai vrea forţă de muncă ieftină în fabrici, depozite, hoteluri şi restaurante
S-a terminat! Decizia CRUCIALĂ luată de PSD în urmă cu câteva ore.
ProMotor.ro
Ce înseamnă 10:10, 9:15 sau 69 pe înțelesul tuturor? Ce înseamnă 10:10, 9:15 sau 69 pe înțelesul tuturor?
Care sunt piesele care pică cel mai des la o MAȘINĂ ELECTRICĂ? N-are nicio legătură cu mașinile normale
Care este mai tare: 4WD de la Dacia sau quattro de la Audi? Momentul adevărului
Descopera.ro
VIDEO. Un alt CĂLĂTOR ÎN TIMP a prezentat o FOTOGRAFIE cu Pământul din anul 5000. ''Veştile nu sunt bune pentru umanitate'' VIDEO. Un alt CĂLĂTOR ÎN TIMP a prezentat o FOTOGRAFIE cu Pământul din anul 5000. ''Veştile nu sunt bune pentru umanitate''
Misterul CORPULUI lui Lenin şi EXPERIMENTUL rusesc care durează deja de 90 de ani. ''Zici că se va RIDICA''
PROBLEMA de matematică pe care doar o persoană dintr-o mie o poate rezolva. Majoritatea oamenilor dau ca răspuns numărul 40
Go4it.ro
NETFLIX nu mai asigură gratuitate utilizatorilor din România. Ce oferă Netflix în schimb NETFLIX nu mai asigură gratuitate utilizatorilor din România. Ce oferă Netflix în schimb
O companie britanică lansează în 2020 un telefon cu WINDOWS 10. Acesta va putea fi folosit asemeni unui PC
Cum arată adidaşii de 400 de dolari în care Nike a investit multă tehnologie
Csid.ro
Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime
Cum poţi ajuta o femeie care este abuzată
HOROSCOP AUGUST 2019: se anunţă noi câştiguri financiare şi multe relaţii pasagere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.