Tarom: Patru curse, între care trei externe, anulate marţi. Alte patru au întârziere

Autor: Departamentul Social Postat la 16 septembrie 2014 46 afişări

Compania aeriană Tarom informează că patru curse, între care trei externe, sunt anulate, iar alte patru au întârziere, marţi, din cauza protestului unor piloţi şi însoţitori de bord.

Dintr-o medie de 59 de curse pe zi (interne, externe, chartere), din cauza lipsei de personal navigant apt de zbor (însoţitori de bord), compania Tarom are, în acest moment, patru anulări şi tot atâtea întârzieri.

Astfel, în prezent, au întârziere cursele ROT 383/4 Bucureşti - Paris - Bucureşti, ROT 391/2 Bucureşti - Londra - Bucureşti, ROT 363/4 Bucureşti - Amsterdam - Bucureşti şi ROT 705/6 Bucureşti - Iaşi - Bucureşti. Restul curselor care aveau întârziere au decolat, se precizează într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Tot marţi, sunt anulare zbourile ROT 301/2 Bucureşti - Frankfurt - Bucureşti (pasagerii au fost reprogramaţi pentru RO 305/6 Bucureşti - Frankfurt - Bucureşti), ROT 351/2 Bucureşti - Geneva - Bucureşti, ROT 701/2 Bucureşti - Iaşi - Bucureşti şi ROT 201/2 Bucureşti - Chişinău - Bucureşti, iar cursa ROT372 Bruxelles - Bucureşti via Geneva a fost rerutată, pentru protejarea pasagerilor zborului ROT352 Geneva-Bucureşti.

Potrivit companiei, pasagerii curselor Tarom care vor avea întârzieri sau vor fi anulate beneficiază de asistenţă conform Regulamentului EC261/2004 privind drepturile pasagerilor. . Pasagerii pot solicita informaţii prin agenţiile companiei sau prin call center, de luni până vineri, între orele 08.00-20.00 şi sâmbătă, între orele 09.00 şi 14.00, la numerele de telefon 9361 (valabil pentru apeluri din Bucureşti), 021.204.64.64, 021.303.44.00 sau 021.303.44.44.

Tarom mai informează că Ministerul Transporturilor a mediat, marţi, discuţiile dintre reprezentaţii companiei şi cei ai sindicatelor personalului navigant, pentru analizarea situaţiei.

"Părţile au stabilit ca următoarea întâlnire să fie luni 22.09.2014, dată până la care se vor purta discuţii pentru identificarea unor soluţii astfel încât operearea zborurilor să se facă în condiţii normale. Totodată, reprezentanţii sindicatelor care au fost astazi (marţi - n.r., la întâlnirea cu Ministrul Transporturilor, s-au angajat că vor depune toate eforturile pentru asigurarea bunului mers al activităţii companiei", se mai arată în comunicat.

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a anunţat marţi, în urma întâlnirii cu şefii şi sindicatele din Tarom, că trimite Corpul de Control la companie, pentru a vedea dacă există probleme de management şi, de asemenea, că piloţii s-au angajat să asigure cursele următoare ale operatorului aerian.

Luni, şapte curse Tarom, între care două externe, au fost anulate, iar alte două au avut întârzieri, în urma unui protest spontan al unor piloţi şi copiloţi.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
TAROM,
ZBORURI,
/actualitate/tarom-patru-curse-intre-care-trei-externe-anulate-marti-alte-patru-au-intarziere-13279196
13279196
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.