Tânăra care a construit un imperiu cu o afacere căreia nimeni nu-i dădea nicio şansă

Autor: Ioana Matei Postat la 03 aprilie 2017 2498 afişări

Într-o lume a digitalizării, o tânără a reuşit să câştige milioane de dolari dintr-o afacere cât se poate de fizică: ilustratele pentru companii.

Tânăra care a construit un imperiu cu o afacere căreia nimeni nu-i dădea nicio şansă

Joy Gendusa a fondat în 1997 PostcardMania, o companie cu venituri de aproape 50 de milioane de dolari anual, obţinuţi mai ales din campanii de promovare pentru companii realizate prin scrisori fizice. 

Gendusa şi-a început afacerea în domeniul designului grafic şi a încercat mereu să ţină pasul cu piaţa, potrivit entrepreneur.com. ”Am început să fac mai mulţi bani din servicii de printare decât din designul grafic propriu zis”, a spus ea. La începutul afacerii, Gendusa ajunsese să lucreze 70 de ore pe săptămână, perioadă în care avea şi doi copii mici.

Businessul genera venituri, dar nu atât de mari încât să îi schimbe viaţa, în pofida timpului pe care îl dedica acestuia.

Boomul a început după momentul în care a făcut designul unei ilustrate prin care să îşi promoveze propriul business. Când a primit produsul, a observat că numărul de telefon al companiei care s-a ocupat de printarea ilustratei se afla pe aceasta. ”Mi-au spus că trebuie să plătesc 50 de dolari pentru a îndepărta brandingul companiei respective de pe ilustrata mea”. A plătit taxa şi i-a venit ideea legată de direcţia ideală în care să-şi dezvolte businessul.

„Am decis să fondez PostcardMania şi să vindem ilustratele direct proprietarilor de afaceri. Nimeni nu făcea acest lucru la momentul respectiv.” Astfel, în 1998, a lansat o nouă industrie.Potrivit UnitedMail, 79% dintre oameni reacţionează la informările fizice, primite direct, în timp ce doar 45% dintre ei reacţionează la e-mailuri.

Mai mult de două treimi dintre clienţi îşi deschid scrisorile, chiar şi în cazul în care acestea includ materiale promoţionale.

În acest context, PostcardMania a ajuns să genereze în 2015 venituri de 45,7 milioane de dolari în 2015 aproape exclusiv din vânzarea a 135 de milioane de ilustrate create cu scopul vânzării de produse şi servicii pentru mai mult de 13.000 de clienţi.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.