Statul Islamic a cucerit ultimul câmp petrolifer controlat de Guvernul sirian

Autor: Valentin Vidu - Mediafax Postat la 08 septembrie 2015 556 afişări

Luptători din cadrul grupării Statul Islamic (SI) au cucerit ultimul câmp petrolifer major care se afla sub controlul Guvernului sirian, în urma unor confruntări într-o vastă zonă deşertică din centrul ţării, potrivit unui ONG care monitorizează conflictul, relatează Reuters online.

Exploataţia de la Jazal era închisă, iar confruntări continuau la est de Homs, cu victime de ambele părţi, a anunţat luni Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, cu sediul în Marea Britanie, fără să precizeze când a fost cucerit câmpul şi fără să ofere alte detalii.

Armata siriană a anunţat că a respins un atac în regiunea respectivă, dar nu a menţionat câmpul de la Jazal şi nici nu a spus cât mai controlează din infrastructura energetică a ţării. Ea a precizat că a ucis 25 de luptători, inclusiv jihadişti care nu erau sirieni.

"Regimul a pierdut ultimul câmp petrolier din Siria", a anunţat Observatorul, care monitorizează violenţele prin intermediul unei reţele de surse aflate pe teren.

Potrivit unor comentarii postate pe reţele de socializare, confruntările armate s-au intensificat în ultimele două-trei zile, iar jihadişti ar fi preluat controlul asupra câmpului petrolifer duminică.

Câmpul de la Jazal, de talie mijlocie, se află la nord-vest de oraşul antic Palmira, cucerit de jihadişti, în apropiere de principalele zăcăminte de gaze naturale din Siria şi de instalaţii de extracţie în valoare de milioane de dolari.

Armata, care luptă să reia controlul asupra oraşului şi regiunii, cucerite de jihadişti în mai, a reuşit să securizeze perimetrul câmpului petrolifer în iunie.

Observatorul a mai anunţat că 16 militanţi, inclusiv cinci jihadişti străini, au fost ucişi în atacuri aeriene pe care coaliţia împotriva Statului Islamic le-a efectuat în zona oraşului Rakka, proclamat "capitala califatului".

Insurgenţi islamişti au bombardat centrul Damascului, omorând cel puţin o persoană şi rănind alte câteva zeci, potrivit televiziunii de stat.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
SIRIA,
STATUL ISLAMIC,
PETROL
/actualitate/statul-islamic-a-cucerit-ultimul-camp-petrolifer-controlat-de-guvernul-sirian-14704158
14704158
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.