Statistici alarmante la nivel mondial, publicate într-un raport al UNICEF: Un copil din trei este malnutrit sau supraponderal

Autor: Ana Obretin Postat la 15 octombrie 2019 46 afişări

Unul din trei copii cu vârsta sub cinci ani este malnutrit sau supraponderal şi prezintă probabilitatea de a fi diagnosticat cu grave probleme medicale pe parcursul vieţii, potrivit unui raport privind alimentaţia copiilor la nivel mondial publicat marţi de UNICEF (United Nations Children's Fund).

Statistici alarmante la nivel mondial, publicate într-un raport al...

La nivel mondial, o treime din cei 676 de milioane de copii cu vârsta sub cinci ani suferă de greutate excesivă sau malnutriţie.

"Dacă micuţii mănâncă prost, trăiesc prost", a declarat într-un comunicat de presă Henrietta Fore, director executiv UNICEF, organizaţie care a publicat, marţi, primul raport despre Condiţia Copilului în Lume din ultimii 20 de ani.

"Numeroase ţări credeau că malnutriţia este de domeniul trecutului, dar au descoperit că au din nou o problemă importantă" cu alimentaţia copiilor, a subliniat Victor Aguayo, şeful programelor de nutriţie de la UNICEF.

În 2018, din cei 676 de milioane de copii cu vârsta sub cinci ani, aproximativ 227 de milioane erau subnutriţi sau supraponderali, iar 340 de milioane sufereau de carenţe alimentare.

Pe fondul unei globalizări a obiceiurilor alimentare, al unei sărăcii persistente şi al schimbărilor climatice, un număr crescut de ţări se confruntă cu diferite forme ale malnutriţiei, care afectează dezvoltarea viitoare a copiilor, potrivit UNICEF.

Fore mai spune că trebuie să fie schimbate politicile de gestionare a problemei: nu este vorba numai de a le da copiilor suficientă mâncare, ci de a le oferi o alimentaţie sănătoasă.

Subnutriţia rămâne în prim-plan, afectând copiii cu vârsta sub cinci ani de circa patru ori mai mult decât greutatea excesivă.

Numărul copiilor care nu primesc suficientă mâncare raportat la nevoile lor nutriţionale a scăzut semnificativ - cu 40% în perioada 1990 - 2005 -, însă subnutriţia rămâne o problemă majoră în numeroase ţări, mai ales în Africa subsahariană şi Asia de Sud.

149 de milioane de copii sunt prea scunzi pentru vârsta lor - întârziere de creştere cauzată de o malnutriţie cronică -, iar 50 de milioane, prea slabi raportat la înălţime (emaciere provocată de malnutriţie acută şi/ sau o problemă legată de absorbţia nutrimentelor).

UNICEF mai arată că 340 de milioane de copii suferă de "foame ascunsă", respectiv primesc un număr suficient de calorii, dar le lipsesc vitamine şi minerale indispensabile pentru dezvoltare - fier, iod, vitaminele A şi C -, din cauză că nu consumă suficiente fructe, legume şi produse de origine animală. Aceste carenţe pot avea consecinţe severe asupra organismului, respectiv un sistem imunitar deficient, probleme oftalmologice şi ale auzului, dar şi în ceea ce priveşte coeficientul de inteligenţă.

Fenomenul debutează de la naştere - perioadă scurtă de alăptare sau deloc şi diversificare alimentară cu produse nepotrivite, potrivit UNICEF.

Ulterior, intervine accesul crescut la alimente foarte bogate în calorii, dar sărace în nutrimente, precum preparatele fast food, tăiţei instant etc.

Greutatea excesivă şi obezitatea au devenit un fenomen amplu, 40 de milioane de copii suferind din cauza acestor tulburări, inclusiv în ţările sărace.

Deşi problema era aproape necunoscută în ţările sărace în anii 1990 (doar 3% din statele din această categorie raportau peste 10% dintre copiii mici suferind de supraponderalitate), în prezent 75% dintre acestea se confruntă cu greutatea excesivă în rândul micuţilor.

Diferitele forme de malnutriţie coexistă din ce în ce mai mult în aceeaşi ţară, câteodată în acelaşi cămin şi chiar la acelaşi individ în diferite etape ale vieţii, a spus Aguayo.

Situaţia este asociată direct cu sărăcia, atingând mai mult ţările subdezvoltate şi populaţiile sărace din ţările bogate, subliniază UNICEF.

Pentru a ameliora situaţia, UNICEF încurajează guvernele să promoveze şi să ofere acces economic la alimentele necesare unui regim echilibrat.

De asemenea, UNICEF spune că este necesară o reglementare a promovării laptelui praf pentru bebeluşi şi a publicităţii la băuturi dulci, dar şi o impunere a unui sistem de etichetare nutriţională comprehensibilă a alimentelor, astfel încât consumatorii să poată face alegeri corecte în ceea ce priveşte sănătatea copiilor şi cea proprie.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
UNICEF,
COPII,
NUTRIŢIE
Ce milionari a produs IT-ul din România Ce milionari a produs IT-ul din România

Soţii Florin şi Măriuca Talpeş au fondat în 1991 firma Softwin, care în 2001 a devenit Bitdefender - cel mai de succes produs software românesc vândut în toată lumea. În paralel, Radu Georgescu a înfiinţat în 1992, împreună cu alţi parteneri, compania GeCAD Software, care doi ani mai târziu a scos pe piaţă antivirusul RAV, pe care l-a vândut în 2003 gigantului Microsoft pentru o sumă de peste 10 milioane de dolari. De atunci, industria IT din România s-a dezvoltat continuu, iar în ultimii ani s-a creat o adevărată efervescenţă pe această piaţă: start-up-uri vândute giganţilor străini şi tot mai multe idei de afaceri bazate pe tehnologie care atrag finanţări de ordinul sutelor de milioane de dolari.

vezi continuarea
ZF.ro
RĂSTURNARE de situaţie! Cea mai nouă măsură luată de PNL. Anunţul făcut de guvern RĂSTURNARE de situaţie! Cea mai nouă măsură luată de PNL. Anunţul făcut de guvern
ATENŢIE! Mişcare fulger făcută de ANAF. Verifică AICI dacă te afli pe...
ProMotor.ro
Fata rănită după ce prietenul ei a folosit ulei de motor ca lubrifiant Fata rănită după ce prietenul ei a folosit ulei de motor ca lubrifiant
Cum arată singura româncă invitată de HUGH HEFNER la el acasă. Este un mare fan Audi
Cum poți să vezi ONLINE câte PUNCTE DE PENALIZARE ai acumulat anul acesta? Răspunsul Poliției Rutiere
Descopera.ro
SECRETUL uriaş al lui da Vinci din pictura ,,Cina cea de taină'', DECRIPTAT după sute de ani SECRETUL uriaş al lui da Vinci din pictura ,,Cina cea de taină'', DECRIPTAT după sute de ani
Anunţ de ULTIMĂ ORĂ! Un fenomen spectaculos, dar extrem de PERICULOS va avea loc astăzi în România. ATENŢIE, nu e de glumit, puteţi avea de suferit
"HIENELE", bărbaţii plătiţi să facă SEX cu fete pentru ''curăţare'': ''A trebuit s-o fac''
Go4it.ro
NOKIA nu produce doar telefoane mobile! Lanseaza o noua gama de TELEVIZOARE NOKIA nu produce doar telefoane mobile! Lanseaza o noua gama de TELEVIZOARE
Netflix BLOCAT pe anumite televizoare de la 1 decembrie. Vezi dacă modelul tău este afectat
Cele mai PUTERNICE telefoane de pe piaţă! Huawei, Apple şi Samsung nici nu sunt în TOP 10
Csid.ro
Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime
Cum poţi ajuta o femeie care este abuzată
HOROSCOP AUGUST 2019: se anunţă noi câştiguri financiare şi multe relaţii pasagere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.