Simona Halep a depăşit zece milioane de dolari câştigaţi din tenis

Autor: Departamentul Sport Postat la 10 septembrie 2015 285 afişări

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA, s-a calificat, miercuri, în semifinalele US Open, asigurându-şi un premiu consistent, de 805.000 de dolari, cu care va depăşi zece milioane de dolari câştigaţi în carieră.

Potrivit statististicii prezentate de site-ul oficial al WTA, Halep avea înaintea Grand Slam-ului american câştiguri totale brute de 9,33 milioane de dolari, iar cu premiul de la US Open va ajunge la peste 10,1 milioane de dolari.

Din această sumă, 3,5 milioane de dolari reprezintă sumele obţinute în acest an. Jucătoarea română a încasat, anul trecut, cel mai mare premiu, după finala de la Roland Garros, aproape 1,1 milioane de dolari. Acest record personal poate fi depăşit de Simona Halep dacă va câştiga, joi, meciul cu Flavia Pennetta din semifinalele US Open.

La Grand Slam-ul american se acordă cele mai mari premii din istoria tenisului. Finalista competiţiei va primi 1,6 milioane de dolari, iar câştigătoarea 3,3 milioane de dolari şi, posibil, un bonus în funcţie de rezultatele din turneele pre-US Open.

Toate sumele sunt brute.

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, s-a calificat, miercuri, în semifinalele US Open, după ce a învins-o, cu scorul de 6-3, 4-6, 6-4, pe Victoria Azarenka din Belarus, locul 20 WTA şi cap de serie numărul 20, în sferturile de finală ale turneului.

În faza următoare, Simona Halep o va întâlni, joi, pe italianca Flavia Pennetta, locul 26 WTA şi cap de serie numărul 26, care a eliminat-o în sferturi pe Petra Kvitova, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 5, scor 4-6, 6-4, 6-2.

În cealaltă semifinală se vor întâlni americanca Serena Williams, locul 1 WTA, şi italianca Roberta Vinci, locul 43 WTA.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
TENIS,
HALEP,
BANI
/actualitate/simona-halep-a-depasit-zece-milioane-de-dolari-castigati-din-tenis-14707263
14707263
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.