Rusia va crea un fond anti-criză pentru a ajuta companiile sancţionate de UE şi SUA

Autor: Luiza Chiroiu Postat la 15 septembrie 2014 27 afişări

Rusia va folosi o parte din banii destinaţi Fondului de Pensii şi sumele nefolosite din bugetul pe 2014 pentru a înfiinţa un fond "anti-criză", cu scopul de a sprijini companiile din domeniul energiei afectate de sancţiunile impuse de ţările din Vest.

Ministrul de Finanţe al Rusiei, Anton Siluanov, a explicat că reforma fondului de pensii va genera un surplus de 309 miliarde de ruble, adică aproximativ 8,2 miliarde de dolari, din care va fi creată, în 2015, "rezerva anti-criză", relatează RIA Novosti.

El a precizat că o parte dintre aceşti bani va fi alocată companiilor din Rusia care se confruntă cu dificultăţi din cauza noilor măsuri luate de Uniunea Europeană şi Statele Unite împotriva Rusiei, în contextul conflictului din Ucraina.

Fondul de pensii este gestionat de banca de stat Vnesheconombank.

Mai multe companii au cerut deja ajutoare financiare din partea statului, inclusiv cel mai mare producător de petrol din Rusia, Rosneft, care a solicitat un împrumut guvernamental de aproape 40 de miliarde de dolari.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
RUSIA,
SANCŢIUNI,
/actualitate/rusia-va-crea-un-fond-anti-criza-pentru-a-ajuta-companiile-sanctionate-de-ue-si-sua-13270078
13270078
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.