Românii au continuat ”tradiţia” de sărbători: Peste 1.700 de solicitări la Ambulanţă de Paşte

Postat la 17 aprilie 2017 41 afişări

Directorul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, Alice Grasu, a declarat pentru MEDIAFAX că, până luni dimineaţa, au avut loc peste 1.700 de intervenţii la persoane care au avut nevoie de ajutor medical, fiind înregistrată o creştere cu 24% a solicitărilor faţă de anul trecut.

Românii au continuat ”tradiţia” de sărbători: Peste 1.700 de solicitări la Ambulanţă de Paşte

"În primele două zile de Paşte, la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti au fost înregistrate peste 1.700 de apeluri. În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 1.272 de solicitări. Dintre acestea, 766 au reprezentat urgenţe cod roşu şi cod galben. Astfel, s-au înregistrat două accidente rutiere, 38 de sincope, 40 de lipotimii, cinci naşteri şi 143 de probleme digestive. Faţă de prima zi de Paşte a anului trecut s-a constatat, aşadar, o creştere cu 24% a numărului intervenţiilor", a declarat pentru MEDIAFAX Alice Grasu, directorul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.