România nu va participa la negocierile Consiliului UE cu PE pentru procurorul şef european

Postat la 01 martie 2019 586 afişări

România nu va face parte din echipa celor trei ambasadori care vor reprezenta Consiliul UE la negocierile cu PE pentru numirea şefului Parchetului European, procedura referindu-se la trei state ce vor deţine Preşedinţia Rotativă, a declarat un reprezentant al Consiliului pentru MEDIAFAX.

România nu va participa la negocierile Consiliului UE cu PE pentru procurorul şef european

“Procesul este stabilit de către Consiliu. Consiliul a definit o ierarhie iniţială a celor trei candidaţi, apoi echipa de negociatori care va avea discuţii cu Parlamentul să vadă cum putem reconcilia poziţia celor două instituţii este un grup de trei ambasadori din trei ţări, care reprezintă statele ce urmează să deţină Preşedinţia Consiliului UE”, a declarat Romain Sadet.

Când un candidat are aceeaşi naţionalitate ca unul din statele ce îşi delegă un reprezentant la negocieri, regulamentul Consiliului UE prevede că următorul stat membru ce va deţine Preşedinţia Rotativă a UE va trimite un ambasador în locul celui de dinainte.

 

“De aceea a fost luată decizia privind cei trei ambasadori ai statelor care urmează să deţină Preşedinţia Rotativă a Consiliului UE: Finlanda, Croaţia şi Portugalia. Germania urma după Croaţia, dar pentru că unul dintre candidaţi este cetăţean german, a fost înlocuită de următoarea, şi anume Portugalia. Acestea sunt regulile de procedură care au fost agreate de cele 22 de state membre înaintea începerii procesului de alegere a Procurorului-şef European”, mai spus reprezentantul Biroului de Presă a Consiliului Uniunii Europene.

 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.