România îşi consolidează poziţia în şahul european. Vlad Ardeleanu, ales prim-vicepreşedinte al Uniunii Europene de Şah

Autor: Daniel Lazăr Postat la 19 iulie 2026 17 afişări

România îşi consolidează poziţia în şahul european. Vlad Ardeleanu, ales prim-vicepreşedinte al Uniunii Europene de Şah

Bucureştiul a devenit, în acest sfârşit de săptămână, unul dintre centrele şahului continental, găzduind Adunarea Generală a European Chess Union (ECU), desfăşurată la sediul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR). Evenimentul a reunit reprezentanţi ai federaţiilor naţionale de şah din Europa şi a adus o veste importantă pentru sportul românesc: Vlad Ardeleanu, preşedintele Federaţiei Române de Şah, a fost ales prim-vicepreşedinte al European Chess Union.

Deschiderea oficială a Adunării Generale a avut loc în prezenţa preşedintelui Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, şi a legendarei gimnaste Nadia Comăneci, una dintre cele mai respectate personalităţi ale sportului mondial. Cu această ocazie, Federaţia Română de Şah a oferit invitaţilor o medalie aniversară specială, realizată de Monetăria Statului, dedicată organizării Adunării Generale a European Chess Union la Bucureşti.

În cadrul reuniunii au avut loc şi alegerile pentru conducerea forului european. Zurab Azmaiparashvili a fost reales în funcţia de preşedinte al European Chess Union, în timp ce alegerea lui Vlad Ardeleanu în poziţia de prim-vicepreşedinte consolidează prezenţa României în structurile de conducere ale şahului continental.

Organizarea Adunării Generale ECU la Bucureşti şi rezultatul alegerilor reprezintă un moment important pentru şahul românesc, confirmând rolul tot mai activ al Federaţiei Române de Şah în proiectele europene şi în dezvoltarea competiţiilor şi programelor dedicate acestui sport.

 

Urmărește Business Magazin

COVER STORY. 35 de ani de Electro-Alfa International. Cum s-a transformat un business din Botoşani într-o companie listată la bursă, cu perspective globale

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.