România a urcat cinci poziţii într-un clasament mondial al libertăţii economice, dar rămâne în urma Macedoniei, Ungariei şi Bulgariei

Autor: Florentina Dragu Postat la 27 ianuarie 2015 34 afişări

România a urcat cinci poziţii, până pe locul 57, într-un clasament global al libertăţii economice, însă râmâne în urma unor ţări precum Macedonia, Ungaria sau Bulgaria, potrivit unui studiu realizat de Heritage Foundation în parteneriat cu Wall Street Journal pentru 178 de state.

Cu un scor total de 66,6 puncte, România se situează mai sus în clasamentul de anul acesta decât state precum Portugalia, Franţa, Italia, Grecia sau Rusia, însă este devansată, pe lângă majoritatea economiilor dezvoltate din Vest, şi de state precum Georgia, Botswana, Columbia, Armenia, Macedonia, Ungaria, Bulgaria sau Jamaica.

La vârful clasamentului se plasează Hong Kong, care îşi menţine supremaţia pentru al 21-lea an consecutiv, cu un scor total de 89,6 puncte, Singapore (89,4 puncte) şi Australia (81,4 puncte), în timp ce ultimele locuri revin Venezuelei (34,3 puncte), Cubei (29,6 puncte) şi Coreei de Nord (1 punct).

Punctajul primit de România reflectă îmbunătăţiri în cinci din cele zece criterii în funcţie de care este calculat indicele libertăţii economice. Faţă de anul trecut, punctajul este mai mare pentru componentele libertatea faţă de corupţie, libertatea cheltuielilor guvernamentale, libertatea muncii, libertatea monetară şi libertatea comerţului.

Reduceri de punctaj se observă pentru libertatea afacerilor şi libertatea fiscală, în timp ce scorul pentru libertatea drepturilor de proprietate, a investiţiilor şi cea financiară a stagnat.

La nivel mondial, punctajul mediu al libertăţii economice s-a îmbunătăţit uşor în ultimul an, cu 0,1 puncte, atingând nivelul record de 60,4 puncte, se arată în raportul Heritage Foundation.

"Deşi ritmul creşterii a încetinit în comparaţie cu avansul de 0,7 puncte înregistrat anul trecut, punctajul mediu al economiilor a uract cu aproape un punct faţă de scorul consemnat după declanşarea crizei financiare şi economice, recuperând astfel terenul pierdut", se menţionează în studiu.

Dintre cele 178 de ţări pentru care sunt disponibile date, 101 consemnează îmbunătăţiri ale indicelui faţă de ediţia de anul trecut, iar 37 de state, printre care Taiwan, Lituania, Georgia, Columbia, Israel, Republica Capul Verde, Muntenegru şi Coasta de Fildeş, au înregistrat cel mai mare punctaj al liberatăţii economice de la lansarea indexului şi până în prezent.

Heritage Foundation este o fundaţie americană, înfiinţată în 1973, cu activităţi în domeniul cercetării şi educaţiei. Prima ediţie a clasamentului libertăţii economice a fost publicată în 1994.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ROMÂNIA,
ECONOMIE,
HERITAGE FOUNDATION
/actualitate/romania-a-urcat-cinci-pozitii-intr-un-clasament-mondial-al-libertatii-economice-dar-ramane-in-urma-macedoniei-ungariei-si-bulgariei-13788701
13788701
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.