Roche raportează vânzări mai mari cu 6% în 2013 la nivel mondial
Grupul farmaceutic elveţian Roche anunţă o creştere a vânzărilor globale în anul 2013, cu 6%, la o rată de schimb constantă, ajungând la 46.8 miliarde franci elveţieni, datorită cererii crescute pentru medicamentele destinate tratamentului cancerului, bolilor autoimune şi pentru testele de diagnostic destinate laboratoarelor clinice.
“Ne-am depăşit ţintele financiare propuse datorită cererii susţinute pentru produsele noastre şi lansării de noi medicamente şi teste de diagnostic”, a declarat Severin Schwan, CEO al Roche.
Vânzările Diviziei de Farmaceutice a Roche au crescut cu 7% în anul 2013, ajungând la 36,3 miliarde de franci elveţieni. Această creştere s-a datorat în special produselor din portofoliul de oncologie, dar şi perfomanţelor înregistrate de medicamentele destinate tratamentului poliartritei reumatoide. Vânzările au înregistrat o creştere de 10% în Statele Unite, de 12% pe pieţele emergente, şi de 2% în Europa şi Japonia.
În anul 2013, linia de cercetare şi dezvoltare a Diviziei de Farmaceutice a Grupului Roche a înregistrat progrese deosebite mai ales în domeniul oncologiei, oftalmologiei şi bolilor autoimune. Linia de cercetare şi dezvoltare a Roche include 66 de noi entităţi moleculare, dintre care 15 sunt în ultimele faze de dezvoltare.
În anul 2013, vânzările Diviziei de Diagnostic au crescut cu 4%, ridicându-se la 10,5 miliarde de franci elveţieni, în principal datorită cererii susţinute pentru testele şi echipamentele folosite în laboratoarele clinice, oferite de Roche Professional Diagnostics (+8%).
Pentru anul 2014, Roche prognozează o creştere a vânzărilor de aproximativ 5%, la o rată de schimb constantă şi o creştere a dividendelor.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













