Reţeaua Stat Islamic pregăteşte noi atentate în unele ţări UE. Care sunt statele vizate

Postat la 03 decembrie 2016 1079 afişări

Reţeaua Stat Islamic pregăteşte noi atentate în unele ţări UE. Care sunt statele vizate

Reţeaua teroristă sunnită Stat Islamic intenţionează să comită noi atentate de amploare în Uniunea Europeană, fiind vizate ţările care participă la coaliţia antiteroristă coordonată de Statele Unite, avertizează Agenţia europeană a poliţiei, Europol.

România a decis să participe cu 50 de instructori militari la Coaliţia anti-Stat Islamic, a anunţat în iulie ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc.

"Grupul terorist Stat Islamic are intenţia şi capacităţile de a ataca obiective în Europa în viitorul apropiat", avertizează Europol.

"Există riscul unor atacuri comise de celule teroriste sau de simpatizanţi, la nivel individual. Estimările unor servicii de informaţii arată că zeci de persoane coordonate de Stat Islamic sunt prezente în Europa şi au capacitatea de a comite atacuri teroriste", precizează Europol.

"Statele membre UE care participă la coaliţia antiteroristă sunt considerate de organizaţia fundamentalistă Stat Islamic ţinte legitime", atrage atenţia Europol.

"Franţa este principala ţintă a teroriştilor în UE, dar şi Belgia, Germania, Olanda şi Marea Britanie", arată raportul Agenţiei europene a poliţiei.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.