Reţeaua de magazine în franciză LaDoiPaşi, lansată de Metro, a ajuns la 1.400 de unităţi şi a devenit cel mai extins retailer local

Autor: Cristina Roşca Postat la 14 decembrie 2020 115 afişări

„Anul acesta am investit, ca şi până acum, în extinderea reţelei LaDoiPaşi, fiind unul dintre principalii piloni de creştere pentru Metro România. Ne-am extins pe întreg teritoriul ţării, în zone urbane, dar şi rurale şi avem 38% magazine poziţionate în sudul ţării, 35% în nord, respectiv 27% în vest“, spune Adrian Ariciu, CEO al Metro Cash&Carry România.

Reţeaua de magazine în franciză LaDoiPaşi, lansată de Metro, a ajuns la 1.400 de unităţi şi a devenit cel mai extins retailer local

 LaDoiPaşi a depăşit astfel Profi, care la rândul său se apropie de acelaşi prag de 1.400 de magazine ♦ În circa un an şi jumătate, lanţul de magazine în franciză aproape şi-a dublat numărul de unităţi ♦ Aceste spaţii de retail sunt operate de antreprenorii care le deţin, nu de Metro, care are 30 de magazine proprii pe format cash&carry.

„Anul acesta am investit, ca şi până acum, în extinderea reţelei LaDoiPaşi, fiind unul dintre principalii piloni de creştere pentru Metro România. Ne-am extins pe întreg teritoriul ţării, în zone urbane, dar şi rurale şi avem 38% magazine poziţionate în sudul ţării, 35% în nord, respectiv 27% în vest“, spune Adrian Ariciu, CEO al Metro Cash&Carry România.

Reţeaua LaDoiPaşi a fost lansată în 2012 de Metro Cash&Carry ca o soluţie pentru hemoragia din comerţul tradiţional care pierdea – şi încă pierde - câteva mii de unităţi an de an.

Această reţea LaDoiPaşi nu este deţinută de grupul german, ci de antreprenori români parteneri în franciză ai Metro. Nemţii sunt activi direct pe formatul de cash&carry care nu se adresează tradiţional clientului final, ci revânzătorilor (micilor comercianţi) şi companiilor din HoReCa.

„Avem în prezent un total de 1.400 de magazine (sub umbrela LaDoiPaşi – n.red.), suntem un partener pentru antreprenorii locali şi împreună construim businessuri de durată. Iar planul este ca, până în 2023, să ajungem la 2.000 de magazine la nivel naţional.“

Reţeaua de magazine în franciză LaDoiPaşi, lansată de Metro, a devenit astfel cel mai extins retailer local, depăşind Profi, care la rândul său se apropie de acelaşi prag de 1.400 de magazine. În circa un an şi jumătate, lanţul de magazine în franciză aproape şi-a dublat numărul de unităţi.

În ceea ce priveşte numărul de magazine Metro, el a rămas acelaşi, la 30 de unităţi cash&carry.

„Ne concetrăm pe alte aspecte care ne asigură creştere, cum ar fi maximizarea eficienţei şi productivităţii la nivelul lanţului logistic, dar şi a serviciilor de livrare, atât către revânzători, cât şi către HoReCa. Un alt pilon de creştere este în zona digitală. Şi aici vizăm pentru 2021 investiţii, ca şi într-o unitate de producţie.“

Comerţul modern a început să se extindă în România în 1996 când a intrat pe piaţa chiar Metro Cash&Carry. Următorii jucători au venit câţiva ani mai târziu. La momentul când comerţul modern a început să se dezvolte local, pe piaţa din România erau de circa două ori mai multe chioşcuri şi magazine tradiţionale faţă de astăzi, când mai funcţionează circa 70.000 de unităţi, dar nu toate pretabile pentru a deveni LaDoiPaşi. Pentru magazine care pot deveni LaDoiPaşi, Metro caută spaţii de peste 60 mp amplasate în localităţi de peste 1.500 de locuitori. Sunt peste 10.000 de localităţi de sub 1.500 de oameni, dar ele nu intră pe radarele grupului.

La polul opus, sunt circa 3.500 de magazine moderne. „În mai 2019 anunţam că am ajuns la 860 de magazine în reţea. De atunci şi până în luna septembrie a anului trecut, am mai inaugurat alte 150, atingând astfel targetul de 1.000 de magazine LaDoiPaşi.“ Acum sunt 1.400 de unităţi, iar ritmul este ascendent.

Adrian Ariciu spune că sunt mai multe elemente care au influenţat ritmul de creştere. În primul rând, Metro România a beneficiat de un efect pozitiv în această perioadă - creşterea importanţei magazinelor de proximitate, ceea ce a contribuit la o accelerare a afacerii cu clienţii revânzători. „Am continuat să investim în devoltarea reţelei de francize LaDoiPaşi. Pentru a oferi antrepre­norilor un avantaj competitiv în plus, am lansat în vară gama proprie de produse LaDoiPaşi. Proprietarii de magazine au acum posibilitatea de a oferi clienţilor lor produse locale, exclusive.“

Există 1.000 de articole care nu trebuie să lipsească din magazinele LaDoiPaşi, un schelet de bază în comerţ. Numărul total de produse ajunge însă între 3.500 şi 7.000 în funcţie de suprafaţă, conform datelor ZF anterioare.

Partenerii LaDoiPaşi au targete şi anume trebuie să aibă minimum 30-35% din oferta de la raft produse de la Metro. Există însă şi cazuri când unii parteneri au 70% din ofertă, potrivit aceleiaşi surse.

Investiţia într-o unitate LaDoiPaşi variază între 5.000 de euro pentru un magazin care era deja aproape de standardele reţelei şi 180.000 de euro. Aceasta din urmă este o sumă necesară unei construcţii de la zero a unui magazin de 160 mp. Proprietarul deţinea terenul şi un magazin vechi, noua unitate fiind amplasată lângă.

În România comerţul tradiţional, din care face parte şi LaDoiPaşi, nu va dispărea şi pentru că mai bine de jumătate din populaţie trăieşte în mediul rural, cea mai mare pondere din Europa. Aici, jucătorii moderni au pătruns timid. Acestora, precum şi jucătorilor HoReCa li se adresează Metro Cash&Carry, cu afaceri anuale de peste 1,2 mld. euro anul trecut.

„Avem în acest moment aproximativ 60.000 de clienţi revânzători, iar numărul creşte. Am reuşit să păstrăm stabil numărul de clienţi cumpărători din HoReCa. De altfel, am venit în sprijnul industriei ospitalităţii cu o serie de soluţii pentru a traversa mai uşor acest moment atât de dificil. Una dintre ele este platforma dedicată MShop care permite realizarea de comenzi online, cu livrare din orice magazin METRO, în termen de 24 de ore, dar şi cu alte produse digitale.“

O altă investiţie realizată anul acesta, spune CEO-ul Metro Cash&Carry România, cu o valoare de aproximativ 40 de milioane de euro, este platforma logistică One-Roof de la Ştefăneşti. „Vorbim de o întreagă transformare digitală care ne permite să eficientizăm operaţiunile şi să asigurăm fluxul de marfă către magazine.“

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
metro,
extindere,
magazine,
retea

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.