Record de INTERCEPTĂRI. Săveni, oraşul cu 100% cereri de interceptare admise. Primarul: 1.500 de locuitori sunt plecaţi şi am 2.000 de elevi, plus pensionari. Tot ce este popor activ e ascultat. Păi ce e asta?
Relu Petru Tîrzioru, primarul oraşului Săveni, unde Judecătoria a autorizat 100% din cererile de interceptare, susţine că ”în goana de a fi mai catolici decât ceilalţi” nici măcar legal nu poate să lucreze, precizând că la el în localitate ”tot ce e popor activ este ascultat”.
În urmă cu câteva zile, avocatul Radu Chiriţă, cadru didactic la Facultatea de Drept a Universitatea ”Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca, scria pe blogul său că numai în ultimii cinci ani, în România au fost ascultaţi peste 300.000 de oameni. Zi de zi, fiecare convorbire a ajuns la urechile celor care ascultau.
Iar pentru a face dovada, avocatul a prezentat şi răspunsul pe care l-a primit de la instanţele din ţară. Aşa a ajuns la concluzia că sunt instanţe unde toate cererile de interceptare au fost acceptate de magistraţi.
Lista integrală o puteţi citi AICI.
Una dintre instanţe este cea din oraşul Săveni, judeţul Botoşani. Într-o localitate cu 5.500 de oameni, procurorii au cerut, în ultimii cinci ani, 259 de mandate de ascultare. Şi tot atâtea au primit. Iar avocatul se întreba retoric...„Pe cine o fi ascultat procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni în 259 de dosare? Pe cine? Există 250 de dosare la acel parchet? Mă tot întreb”, a spus Radu Chiriţă, pentru MEDIAFAX.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro










