REACŢIA Rusiei după afirmaţiile lui Ponta privind unirea României cu Republica Moldova: Sunt iresponsabile şi inacceptabile. Cerem o poziţie UE

Autor: Mihai Draghici Postat la 16 septembrie 2014 59 afişări

Ministerul rus de Externe consideră "iresponsabile" şi "inacceptabile" declaraţiile premierului Victor Ponta privind eventualitatea unirii Republicii Moldova cu România, cerând o reacţie din partea Uniunii Europene, conform unui comunicat oficial citat de site-ul agenţiei Itar-Tass.

"Rusia este preocupată de afirmaţiile premierului Victor Ponta privind viitorul Republicii Moldova, făcute la o întâlnire cu activişti ai Partidului Social-Democrat, la Alba Iulia", anunţă Ministerul rus de Externe.

"După cum reiese din apelurile clare făcute de candidatul în scrutinul prezidenţial din Romania în sensul realizării «celei de-a doua mari uniri» până în 2018, unele cercuri politice de la Bucureşti continuă să elaboreze planuri de anexare a unui stat vecin suveran. Rusia consideră iresponsabile şi inacceptabile declaraţii de acest fel făcute din afară, în contextul campaniei electorale din Republica Moldova", precizează diplomaţia de la Moscova.

"Aşteptăm ca autorităţile de la Chişinău să analizeze în mod adecvat aceste declaraţii. Sperăm, de asemenea, că va exista o reacţie corespunzătoare din partea Bruxellesului şi a capitalelor statelor europene", încheie Ministerul rus de Externe.

Premierul Victor Ponta a declarat, pe 12 septembrie, în discursul rostit în cadrul Congresului PSD, reunit la Alba Iulia, că angajamentul său şi apelul adresat românilor este acela de a face împreună, pentru a doua oară, marea unire a României. "Vreau să ne asumăm cu toţii un angajament: în 1918, aici, la Alba Iulia, după ce sute de mii români şi-au dat viaţa în primul Război Mondial, am obţinut cel mai important obiectiv naţional: Marea Unire. Vreau şi vă rog să fiţi alături de mine pentru ca, la o sută de ani, să fim acea ţară mândră, puternică, respectată, pe care strămoşii noştri aflaţi aici în urmă cu 96 de ani şi-au dorit-o. Acesta e angajamentul meu, acesta e apelul meu către toţi românii, să facem împreună a doua oară Marea Unire a României", a afirmat Victor Ponta.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
RUSIA,
PONTA,
R.MOLDOVA
/actualitate/reactia-rusiei-dupa-afirmatiile-lui-ponta-privind-unirea-romaniei-cu-republica-moldova-sunt-iresponsabile-si-inacceptabile-cerem-o-pozitie-ue-13280455
13280455
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.