Rata anuală a inflaţiei a coborât la -1,9%, după o scădere a preţurilor cu încă 0,5% în august

Autor: Raluca Ghinea Postat la 10 septembrie 2015 0 afişări

Măsurate prin indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC), preţurile s-au redus cu 1,7% faţă de august anul trecut.

"În luna august 2015, ponderea mărfurilor şi serviciilor care au înregistrat o scădere a preţurilor, comparativ cu august 2014, este de 45,2%, cele care au avut creşteri cuprinse în intervalul 0-2,5% deţin o pondere de 30,4%. Mărfurile şi serviciile ale căror preţuri au crescut cu mai mult de 2,5% deţin o pondere de 24,4%", se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

Creşterea medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (septembrie 2014 - august 2015) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2013 - august 2014), calculată pe baza IPC, este de 0,3%. Determinată pe baza IAPC, creşterea este de 0,5%.

Alimentele s-au ieftinit în august cu 0,8% faţă de iulie, iar mărfurile nealimentare cu 0,5%, în timp ce tarifele serviciilor au rămas stabile.

Cele mai mari reduceri de preţuri au fost consemnate la fructe proaspete, de 12%, urmate de subcategoria "alte legume şi conserve de legume", cu -9,5%, şi cartofii, care s-au ieftinit cu 6%.

În schimb, s-au scumpit ouăle (+4%), citricele şi alte fructe meridionale (+1,9%), uleiul comestibil (+0,4%), zahărul (+0,3%), conservele şi alte produse din peşte şi carnea de porcine, fiecare cu câte 0,2%.

Din categoria mărfurilor nealimentare, combustibilii s-au ieftinit cu 3%, iar medicamentele şi articolele medicale cu câte 0,5%, pe când frigiderele şi congelatoarele s-au scumpit cu 0,3%.

Transportul aerian şi serviciile de telefonie au avut preţuri mai mici cu 0,4%. Serviciile de apă, canal şi salubritate au avut tarife mai mari cu 0,3%.

Comparativ cu decembrie anul trecut, alimentele au fost mai ieftine cu 8% în august. Pe de altă parte, preţurile mărfurilor nealimentare au crescut cu 1,6%, iar serviciile s-au scumpit cu 1,3%.

În iulie, preţurile de consum s-au redus cu 0,2% faţă de luna precedentă, iar rata anuală a inflaţiei a ajuns la -1,7%, de la -1,6% în iunie, influenţată de preţurile alimentelor, care s-au diminuat cu 7% comparativ cu iulie anul trecut.

Rata anuală a inflaţiei a ajuns în teritoriu negativ în iunie, pentru prima dată în ultimii 25 de ani, la -1,6%, după ce preţurile au fost mai mici cu aproape 3% faţă de mai, pe fondul reducerii TVA la alimente şi băuturi la 9% de la 1 iunie.

BNR a revizuit în jos, la începutul lunii august, prognoza pentru rata anuală a inflaţiei, la -0,3% pentru finele acestui an şi la 0,7% până la sfârşitul anului viitor, cu 0,5 puncte procentuale, respectiv 1,2 puncte în scădere faţă de proiecţia anterioară, urmând să intre în interiorul intervalului din jurul ţintei în T1 2017.

"Rata anuală a inflaţiei IPC este anticipată la valori negative până în mai 2016, va reveni la valori pozitive, dar inferioare, până la sfârşitul anului 2016, intervalului ţintei şi a reintra în interiorul acestuia (2,5% plus/minus 1 punct procentual - n.r.) începând cu trimestrul I din 2017. În cea mai mare parte a intervalului de prognoză, rata anuală a inflaţiei va fi marcată de reducerile succesive ale cotei TVA", a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în conferinţa de prezentare a Raportului trimestrial asupra inflaţiei, pe 6 august.

El a precizat că economia nu riscă să intre în deflaţie, având în vedere că inflaţia se va situa în teritoriu negativ în viitoarele trei trimestre, întrucât consumul creşte cu 6% şi poate ajunge la 10% până la finele anului, existând chiar presiuni inflaţioniste după creşterea salariilor.

Isărescu mai arăta că dezinflaţia s-a mai accentuat în iulie pentru că BNR a calculat un indicator de transmisie a reducerii TVA la alimente de 60% în scăderea preţurilor, însă în realitate a fost mult mai mare.

"Deflaţia are o altă componentă, pe care o explic din nou: se întâreşte ideea în mintea oamenilor că preţurile vor scădea din nou, şi din nou, şi din nou şi atunci se amână consumul pentru a prinde preţuri mai scăzute. Pericolul nu este scăderea preţurilor, cine nu doreşte scăderea preţurilor?! Pericolul deflaţionist îl constituie reducerea graduală, dar accentuată a consumului de natură să reducă cererea şi să descurajeze creşterea eocnomică. Nu suntem în această situaţie. Avem creştere de consum, avem creştere economică", a întărit şeful BNR.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
INFLAŢIE,
INS,

Citeşte pe comedymall.ro

/actualitate/rata-anuala-a-inflatiei-a-coborat-la-1-9-dupa-o-scadere-a-preturilor-cu-inca-0-5-in-august-14707346
comments powered by Disqus
Cum îşi reinventează afacerile micii antreprenori români? Cum îşi reinventează afacerile micii antreprenori români?

Reinventaţi de pandemie Ţi-ai pus toate economiile la bătaie. Ţi-ai vândut, poate, apartamentul sau motocicleta şi ai investit banii într-o afacere. Nu acum, ci în urmă cu câţiva ani. Totul a mers bine. Ai crescut, uşor-uşor, cu paşi mici, dar ai ajuns la profit, iar acum businessul îţi e suficient să trăieşti fără a avea nevoie şi de un job. Ţi-ai îndeplinit visul. Până când, într-o zi pe care nici tu, nici altcineva nu putea s-o prevadă, totul se prăbuşeşte. Totul se închide. Marfa ta, serviciile tale nu-şi mai găsesc acum clienţii. Totul e captiv în izolare, publicul tău ţintă nu mai există, iar dacă există, îşi drămuieşte cu grijă banii pentru o potenţială criză care se prevesteşte.

vezi continuarea
ZF.ro
Măsuri drastice în piaţa muncii. Cum se schimbă contractele de muncă din cauza crizei Măsuri drastice în piaţa muncii. Cum se schimbă contractele de muncă din cauza crizei
Vom ajunge să dăm şi noi ture prin cimitir. Cimitirul economic va fi plin de morţi care nu vor supravieţui crizei
Mediafax
VIDEO Imagini apocaliptice în ZONA ZERO a pandemiei de coronavirus. Scene violente între autorităţi şi chinezi VIDEO Imagini apocaliptice în ZONA ZERO a pandemiei de coronavirus. Scene violente între autorităţi şi chinezi
Ce se va întâmpla cu preţurile produselor din magazinele Mega Image? Compania anunţă „măsuri de urgenţă”
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel” Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel”
Demisie „fulger”. Un medic chirurg va conduce Ministerul Sănătăţii. Cine este Nelu Tătaru, propus să preia funcţia după plecarea lui Costache
MonitorulSiguranteiCetateanului
O zi din viata militarilor SMURD, eroi in plina epidemie:  "Tati, ai grija de tine, sa nu vii bolnav acasa!" O zi din viata militarilor SMURD, eroi in plina epidemie: "Tati, ai grija de tine, sa nu vii bolnav acasa!"
Jurnal de pandemie. Prof. Dr. Olga Simionescu: As pune corturi mari la granita si as tine acolo lumea in carantina

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.