Radu Hanga, preşedintele BVB: Am fost obişnuiţi ca fondurile de pensii să susţină creşterea pieţei locale. Acum, cred că ETF-urile preiau acest rol

Autor: Matei Pantea Postat la 18 august 2026 12 afişări

Radu Hanga, preşedintele BVB: Am fost obişnuiţi ca fondurile de pensii să susţină creşterea pieţei locale. Acum, cred că ETF-urile preiau acest rol

Radu Hanga, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, spune că ETF-urile (fondurile tranzacţionabile la bursă) susţin creşterea pieţei locale, în contextul în care investitorii de retail sunt mult mai activi, numărul acestora înregistrând o creştere de 20% in trimestrul al doilea, la peste 325.000.

„La Bursa de Valori Bucureşti am fost obişnuiţi ani de zile să ne uităm la fondurile de pensii ca la un motor de creştere pentru piaţa locală. Senzaţia pe care o am acum este că ETF-urile preiau foarte mult din această sarcină", menţionează Hanga, în cadrul conferinţei de lansare a GIBXTETF, primul fond care urmăreşte evoluţia indicelui BET-XT.

În acest context, societatea de administrare a investiţiilor Globinvest, care pune spre tranzacţionare noul ETF ce urmăreşte evoluţia a 30 dintre cele mai lichide companii listate la Bucureşti, suplineşte nevoia investitorilor de diversificare şi se foloseşte de un cadru investiţional pozitiv, în care activele cresc anual.

„Avem în total, împreună cu acesta, 10 ETF-uri listate, iar activele acestor fonduri au ajuns la 3,1 miliarde de lei, de la 1,1 miliarde de lei anul trecut. Practic, aproape 400 de milioane de euro sunt bani proaspeţi aduşi în piaţă", menţionează preşedintele bursei.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
crestere,
fonduri,
piata,
presedinte,
locale,
sustinere,
bvb
COVER STORY. 35 de ani de Electro-Alfa International. Cum s-a transformat un business din Botoşani într-o companie listată la bursă, cu perspective globale

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.