Proiectul care vizează interzicerea publicităţii la medicamente la radio-TV, avizat negativ de CNA

Autor: Madalina Cerban Postat la 02 iulie 2015 58 afişări

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, în şedinţa de joi, să avizeze negativ proiectul de lege care se referă la interzicerea publicităţii pentru medicamente şi tratamente medicale la televizune şi radio.

CNA a analizat, joi, o adresă primită de la Guvernul României - Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul referitoare la propunerea legislativă de modificare a Legii publicităţii, în sensul interzicerii reclamelor pentru medicamente şi tratamente medicale la televizune şi radio.

Consiliul a decis cu unanimitatea voturilor membrilor prezenţi la şedinţa de joi (Florin Gabrea, Lorand Turos, Monica Gubernat, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu, Dorina Rusu, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea) să avizeze negativ acest proiect.

Avizul Consiliului Naţional al Audiovizualului este consultativ.

Potrivit CNA, acest proiect nu ţine seama de mai multe aspecte din directivele europene, pe care România, ca stat membru al Uniunii Europene, şi-a asumat obligaţia să le transpună în legislaţia internă.

"Dacă tot vor să se ocupe de medicamente, măcar să se ocupe de suplimente alimentare", a spus membrul CNA Monica Gubernat, cea care a condus şedinţa de joi a Consiliului.

CNA a primit pe acest subiect şi un punct de vedere al Asociaţiei Române de Comunicaţii Audiovizuale, care reuneşte principalele televiziuni şi radiouri din România. Potrivit asociaţiei, acest proiect de lege este o limitare atât a dreptului la informaţie al publicului, cât şi a libertăţii comerţului.

Senatorul UDMR Vegh Alexandru a propus, într-o iniţiativă legislativă, să se interzică publicitatea explicită pentru produsele medicamentoase în programele radio-TV, dar şi interzicerea reclamelor pentru farmacii care induce ideea că acestea ar fi un model pentru alte farmacii, după cum agenţia MEDIAFAX a relatat pe 14 iunie.

Poiectul prevede că se interzice publicitatea explicită pentru produsele medicamentoase în cadrul programelor de televiziune şi radiodifuziune.

Publicitatea pentru alte modalităţi decât cea explicită este permisă numai pentru produsele medicamentoase care se eliberează fără prescripţie medicală, pentru care materialele publicitare vor fi aprobate de Agenţia Naţională a Medicamentului.

În propunerea legislativă se mai prevede că este interzisă publicitatea pentru farmacii difuzată în cadrul programelor de televiziune şi radiodifuziune, care induce ideea că farmacia respectivă reprezintă un model sau un etalon pentru celelalte, precum şi reclamele la farmacii care reprezintă publicitate mascată la medicamente. Comunicările comerciale audiovizuale destinate produselor şi tratamentelor medicale sunt interzise, se mai arată în proiect.

"Venim cu această iniţiativă dată fiind amploarea pe care a luat-o publicitatea ascunsă la medicamente şi influenţa negativă şi înşelătoare pe care o are asupra populaţiei, aspecte care se datorează, în general, publicităţii prin televiziune şi radiodifuziune, surse de informaţii care ajung la un număr foarte mare de persoane", susţine iniţiatorul, în expunerea de motive.

El mai apreciază că "automedicaţia poate duce la complicaţii grave de sănătate, iar pacienţii nu ar trebui să se trateze «după ureche», în baza celor auzite la radio sau la televizor despre un medicament, exagerarea proprietăţilor terapeutice ale unor medicamente în cadrul reclamelor încurajând automedicaţia, prin inducerea în rândul populaţiei insuficient educate medical a ideii că boli grave pot fi tratate fără intervenţia medicului".

Proiectul se află în consultare publică la Camera Deputaţilor.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CNA,
MEDICAMENTE,
PUBLICITATE
/actualitate/proiectul-care-vizeaza-interzicerea-publicitatii-la-medicamente-la-radio-tv-avizat-negativ-de-cna-14536566
14536566
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.