PROFIL: „Olandezul zburator“

Postat la 29 noiembrie 2005 1 afişăre

Stiti cui i se datoreaza in buna masura dezvoltarea retailerului de electrocasnice Flanco?", intreba, retoric, omul de afaceri Ion Tiriac, intr-un interviu din septembrie pentru BUSINESS Magazin. "Fondatorului Florin Andronescu si fondului de investitii Oresa Ventures", a fost raspunsul nostru. "Gresit. Anthony van der Heijden este omul care a contribuit decisiv la succesul Flanco", a venit replica lui Tiriac.

"Stiti cui i se datoreaza in buna masura dezvoltarea retailerului de electrocasnice Flanco?", intreba, retoric, omul de afaceri Ion Tiriac, intr-un interviu din septembrie pentru BUSINESS Magazin. "Fondatorului Florin Andronescu si fondului de investitii Oresa Ventures", a fost raspunsul nostru. "Gresit. Anthony van der Heijden este omul care a contribuit decisiv la succesul Flanco", a venit replica lui Tiriac.

Dupa doi ani de absenta, Anthony van der Heijden, olandezul care a pus bazele ING Bank in Romania si a redresat Banca Tiriac, a revenit in Romania, in calitate de director al companiei de consultanta XYZ Partners.
In discutia mai sus amintita, fostul tenisman facea referire la o miscare strategica pe care van der Heijden a facut-o pe vremea cand era directorul Bancii Tiriac. In 2002, bancherul a fost primul care a pariat pe creditul de consum si a avut curajul sa finanteze vanzarile retailer-ului de electrocasnice Flanco. Pe atunci, nimeni nu banuia avantul pe care creditul de consum avea sa il cunoasca in anii urmatori.


In prezent, peste 50% din vanzarile distribuitorilor IT sau de electronice si electrocasnice se fac pe datorie, piata totala a creditului de consum fiind estimata undeva intre 600 si 650 de milioane de euro pe an. In urma cu 12 ani, van der Heijden, acum in varsta de 62 de ani, punea bazele ING Bank, pentru ca in 1999 sa primeasca postul de director al operatiunilor aceleiasi banci in Ungaria. Dupa doar cateva luni, omul de afaceri Ion Tiriac il convinge sa se intoarca in Romania ca sa preia conducerea bancii la care era actionar majoritar.


O miscare care a reprezentat o surpriza pentru mediul bancar romanesc. Van der Heijden a venit la Banca Tiriac cand aceasta se afla intr-o situatie financiara nu tocmai dintre cele mai fericite. Banca avea probleme, iar Ion Tiriac s-a vazut nevoit sa aduca "de acasa" o suma impresionanta de bani pentru a o redresa.


Timp de patru ani, van der Heijden a fost directorul general al bancii si a reusit sa-i imprime o noua viziune. Decizia privind pariul pe creditul de consum este un exemplu in acest sens. Daca venirea olandezului la Banca Tiriac a fost o suprinza, la fel de surprinzatoare a fost si demisia acestuia de la sfarsitul lui 2003. Plecarea lui van der Heijden de la Banca Tiriac a fost pusa pe seama unei divergente dintre director si actionarul majoritar. Tema neintelegerii se pare ca a fost modul in care urma sa fie vanduta banca. "O banca nu poate supravietui fara acces la bani. Or, acest lucru este posibil doar prin apartenenta la un grup bancar mare. Acest lucru i l-am spus si lui Tiriac", a declarat pentru BUSINESS Magazin Anthony van der Heijden, cu ocazia revenirii sale in Romania. Pana la urma Tiriac a vandut catre HVB, tranzactia avand loc anul acesta.

Cu ce ganduri a revenit olandezul in Romania si mai ales de ce? Dupa plecarea din domeniul bancar romanesc, van der Heijden marturiseste ca a simtit nevoia sa faca cu totul altceva. "Visul meu a fost sa-mi continui viata intr-un mod total independent. M-am gandit sa fac orice - cu singura conditie ca activitatea mea sa fie distractiva", explica olandezul. Insa, adauga el, "doar distractia nu poate fi provocatoare pe termen lung". Intors acasa, van der Heijden a organizat degustari de vinuri si expozitii de pictura intr-o statiune din sudul Olandei, dar asta era doar pentru amuzament. Exact in acea perioada a primit o oferta de la partenerii firmei de consultanta XYZ. Ideea i-a placut si a acceptat, desi refuzase anterior mai multe oferte. De aici pana la deschiderea unei filiale in Romania a XYZ Partners nu a fost decat un pas.


Lui van der Heijden ii era familiar mediul de afaceri de aici, iar compania de consultanta avusese deja doua proiecte pentru BT si Vitalgaz. "Congruenta" acestor doi factori a dus la deschiderea biroului de la Bucuresti in noiembrie 2005. "Romania se afla in plina tranzitie. Serviciile de consultanta pe care le oferim sunt de o importanta cruciala in acest context", a declarat directorul pentru Romania al XYZ.


Compania olandeza se pozitioneaza ca jucator pe piata consultantei de management, unde lider in acest moment este Roland Berger Strategy Consultants. "Intentionam sa ne extindem activitatea prin includerea in portofoliul nostru a unor noi segmente, precum sanatatea si administrarea reziduurilor", il completeaza Jeroen Sanders, consultant la XYZ Partners. In Olanda, portofoliul de clienti al companiei include ABN Amro Bank, AVIKO, Shell, Unilever, ING Bank, Petroplus, BASF.


Cine citeste CV-ul lui van der Heijden ar putea avea in minte imaginea unui bancher scortos, care isi cantareste fiecare cuvant. Van der Heijden este riguros, insa  nonconformist. Sunt celebrii ochelarii sai cu rama rosie sau modul in care spune lucruri "serioase", recurgand la gesturi teatrale. In perioada imediat urmatoare este interesant de vazut modul in care toate aceste detalii il vor ajuta pe fostul bancher de succes sa se impuna (si) pe piata de consultanta.  

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PROFIL: „Olandezul zburator“
/actualitate/profil-olandezul-zburator-1005076
1005076
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.