Producătorul de ambalaje biodegradabile Promateris, companie listată la BVB, estimează afaceri de 236 mil. lei la finalul anului şi profit net de peste 21 mil. lei, plus 15% an/an

Autor: Cristina Bellu Postat la 10 martie 2022 74 afişări

Producătorul de ambalaje biodegradabile Promateris, companie listată la BVB, estimează afaceri de 236 mil. lei la finalul anului şi profit net de peste 21 mil. lei, plus 15% an/an

Promateris (simbol bursier PPL), grup industrial român şi principalul producător de ambalaje biodegradabile şi compostabile în Europa Centrală şi de Est, estimează pentru 2022, venituri de 236,1 milioane de lei, EBITDA de 36,2 milioane de lei şi un profit net de 21,5 milioane lei, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul curent, care va fi supus aprobării de către acţionari în AGA din 27 aprilie.

În 2021, Promateris a raportat o cifră de afaceri consolidată de 187.5 milioane de lei, în creştere cu 62% faţă de anul anterior. Grupul, care include şi compania de distribuţie Biodeck, a înregistrat EBITDA consolidat de peste 30 milioane de lei, cu 129% mai mult comparativ cu 2020. Totodată, compania a înregistrat un profit net de 18,7 milioane de lei, o majorare cu 405% faţă de 2020.

Anul acesta, compania îşi propune să intre pe pieţe noi din regiune şi să îşi consolideze poziţia pe pieţele cheie din CEE, în care activează. În paralel, Promateris urmăreşte diversificarea portofoliului de produse care respectă principiile economiei circulare şi intensificarea activităţii de M&A, pentru dezvoltarea portofoliului de companii din cadrul grupului.

În acest sens, Promateris are în vedere achiziţionarea de companii locale sau din regiune care au o componentă verde şi care pot genera valoare adăugată mare şi pot sprijini crearea de sinergii la nivelul grupului.

„Avem în plan ca şi în 2022 să continuăm creşterea accelerată din ultimii ani. Prin urmare, avem în vedere investiţii în biomateriale pentru a ne consolida poziţia de lider în regiunea Europei Centrale şi de Est prin dezvoltarea de capacităţi de producţie pentru ambalajele biodegradabile şi compostabile în fabrica din Buftea. Totodată, ne propunem începerea producţiei de materie primă pe bază de amidon de porumb, destinată producţiei de ambalaje compostabile. Odată cu demararea acestei linii de business, Promateris va fi prima companie din Europa de Est care produce materie primă pe bază de amidon de porumb", spune Tudor Georgescu, CEO Promateris.

El precizează că obiectivul principal al companiei vizează dezvoltarea business-ului pe pieţele din regiune şi atingerea unei cifre de afaceri de 100 de milioane de euro până în 2025.

Promateris are 468 mil. lei capitalizare şi este deţinută în proporţie de 40,45% de Florin Pogonaru, în timp ce societatea Nord SA deţine 21,34% din capitalul social, iar Tudor-Alexandru Georgescu, director general, are o participaţie de 11,66%.

Acţiunile PPL înregistrează o creştere de 63% de la începutul acestui an, pe fondul unor tranzacţii de 522.366 de lei, în timp ce avansul din ultimul an este de 340%, pe rulaj de 1,4 mil. lei, arată datele BVB.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.