Producătorul berii Heineken a intrat pe pierderi pentru prima dată după mai bine de un deceniu

Postat la 06 iunie 2019 183 afişări

De la 1 octombrie 2018 , compania este condusă de Dan Robinson, care l-a înlocuit în funcţia de managing director pe Onno Rombouts.

Producătorul berii Heineken a intrat pe pierderi pentru prima dată după mai bine de un deceniu

Heineken România, al doilea cel mai mare jucător de pe piaţa berii, a terminat anul 2018 cu o pierdere netă de 33,8 milioane de lei, faţă de un profit net de 130 de milioane de lei în anul anterior, arată datele de la Ministerul de Finanţe.

 

Acesta este primul an în care producătorul raportează pierderi după mai bine de un deceniu, conform datelor disponibile. Pe de altă parte, după 2010 Heineken era unul dintre campionii câştigurilor din industria bunurilor de larg consum (FMCG), alături de British American Tobacco, cel mai mare jucător de pe piaţa ţigaretelor.

 

Reprezentanţii Heineken România nu au răspuns până la închiderea ediţiei solicitării ZF cu privire la motivele care au determinat evoluţia principalilor indicatori financiari. Pe de altă parte, rulajele companiei au ajuns la 1,179 miliarde de lei (254 mil. euro), fiind în creştere cu aproape 2%. Evoluţia vânzărilor vine în condiţiile în care consumul de bere  a înregistrat o creştere de 3%, ajungând la un volum de 16,6 milioane de hectolitri

 

Cititi mai multe pe www.zf.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
heineken,
bere,
pierderi,
producator

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.